Referendum: De câte voturi este nevoie pentru revizuirea Constituției
Referendumul pentru familie, care se va desfășura sâmbătă și duminică, între orele 7.00 – 21.00, are la bază inițiativă cetățenească demarată de Coaliția pentru Familie, prima de după 1989. Pentru a fi valabil referendumul, la urne trebuie să se prezinte cel puțin 5.685.202 persoane cu drept de vot.
Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat, vineri, că 18.950.674 de cetățeni cu drept de vot figurează în Registrul electoral, cu 1.047 mai puțini față de ultima informare dată pe 2 octombrie. Dintre aceștia, 672.178 de cetățeni români au domiciliul în străinătate.
Pentru a fi valabil referendumul, la urne trebuie să se prezinte cel puțin 5.685.202 persoane cu drept de vot.
Inițiativa, semnată de peste 3 milioane de români, vizează înlocuirea sintagmei „între soți”, după cum scrie, în prezent, la art. 48, alin. (1) al Constituției, cu căsătoria liber consimțită „între un bărbat și o femeie”.
Întrebarea care va fi adresată românilor va fi: „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”.
Potrivit Legii 3/2000, ca referendumul naţional pentru revizuirea Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, să fie valabil, este necesară o prezenţă la urne a cel puţin 30% dintre persoanele înscrise pe listele electorale permanente, respectiv 5.685.517 persoane cu drept de vot, iar rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente, adică minimum 4.737.930 persoane.
Autoritatea Electorală Permanentă a informat că numărul total al secțiilor de votare organizate în țară este de 18.662. Românii care nu sunt în localitățile de domiciliu pot vota în orice secție, pe liste suplimentare.
La referendumul pentru definirea căsătoriei vor avea drept de vot și românii care se vor afla pe 6-7 octombrie în afara granițelor.
MAE organizează, pentru referendumul pentru familie, 378 secţii de votare în străinătate, din care 192 pe lângă misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale, iar 185 în alte locaţii, cele mai multe fiind în Italia, Spania şi Republica Moldova.
Cele mai multe secţii de votare vor fi organizate în Italia (58), Spania (47), Republica Moldova (35), Statele Unite ale Americii (32), Marea Britanie (19), Franţa (15) şi Germania (14).
Consiliul Naţional al Audiovizualului a modificat regulile de desfăşurare a campaniei pentru referendum, astfel încât posturile de radio și TV nu mai au interdicția de a transmite, în zilele de referendum, îndemnuri la vot sau poziționări față de problema pusă în discuție.
Referendumul va costa 163,712 milioane de lei, potrivit unui anunţ al Guvernului.
După referendum, validarea va fi făcută de Curtea Constituțională, instituție care va decide și la ce bază de calcul se va raporta în decizia de validare.