Poli Iași a cedat la limită, scor 1-0, duelul susținut în cadrul rundei a V-a la Voluntari cu echipa lui Mihai Teja și a rămas pe ultimul loc în play-out.
Unicul gol al partidei a fost reuşit de Mihai Căpăţînă din penalty în minutul 17, după un fault comis de lituanianul Linas Klimavicius asupra lui Marko Simonovski.
La sfârșitul partidei, Mircea Rednic, antrenorul moldovenilor, a acuzat în termini duri arbitrajul lui Istvan Kovacs afirmând că în opinia sa nu se impunea penalty la faza din care ilfovenii au marcat singurul gol al meciului.
„Câte ocazii trebuie să ai ca să marchezi?! Ei au înscris un gol la un penalty… cum l-au dat. Nu vreau să fiu luat de prost! Nu poți să dai așa penalty! Nu e ușor să revii, nu cred că era cazul să dai penalty la faza respectivă. Și la noi putea fi imprudență, dacă voia să dea. Am avut trei meciuri bune, în care nu am luat niciun punct. Dar trebuie să rămânem pozitivi, nu avem ce să facem. Mergem înainte. E greu să joci și împotriva arbitrilor și împotriva climei. Mai aveam puțin și jucam la 11 dimineața. Dar sunt sigur că în meciurile următoare o să intre. Ne trebuie mai mult noroc. O să intre și la noi. Băieții și-au dorit să câștige, dar e păcat să îți bați joc de munca lor. Ar trebui testat băiatul ăla, i s-a făcut rău, prea a căzut așa secerat. Poate l-a împușcat din tribună. Poate ar trebui să se oprească odată! Mă refer la timp, la coronavirus… știti voi. Poate ar trebui să mai stea și el!”, a declarat Mircea Rednic.
FC Voluntari a ajuns la nouă meciuri consecutive fără înfrângere fiind pe locul 3 cu 21 de puncte. De partea cealaltă Poli Iaşi ocupă ultimul loc în clasament, cu 15 puncte.