Rednic mai crede în play-off: „Suntem în grafic!”
Remiza pe care Dinamo a înregistrat-o în depalsare în runda a XIX-a a Ligii I cu FC Heramnnstadt, scor 1-1, nu a avut darul de a-i zdruncina moralul lui Mircea Rednic.
Tehnicianul „câinilor” este convins că elevii săi mai au anse la play-off și crede că acest obiectiv poate fi realizat în acest sezon chiar dacă după 19 runde Dinamo se află pe locul 11 cu 19 puncte.
„Am luat un punct. Poate, după cum s-a jucat repriza a doua, am fi meritat trei puncte. Pot să-mi felicit jucătorii, la felul cum au evoluat, la condiţiile care au fost, cu terenul jumătate îngheţat. A doua repriză eu cred că am dominat-o, ne-am creat situaţii de a marca, am dus foarte bine mingea pe zona laterală, păcat că şi Popovici şi Deian Sorescu n-au dat centrări cât de cât precise. Am irosit ocazii bune. Am fost mulţumit de felul în care au jucat Popescu şi Grigore. S-au sincronizat bine, poate o ezitare la primul gol. Până la ultimul meci. Am spus că îmi doresc şapte puncte din cele trei meciuri, am luat un punct, suntem în grafic, acum avem meci la Craiova. Sergiu Popovici e singurul dintre cei exilaţi care a cerut o discuţie cu mine şi m-a rugat să-i mai ofer o şansă, pentru că el crede că poate să joace mult mai bine decât a făcut-o. Şi am zis că am fost şi eu fotbalist. Şi avem probleme în banda stângă. Am zis că jucătorul ăsta are ambiţie şi vrea să arate că poate să facă mult mai mult decât până acum, plus că a fost un meci în deplasare, problemele pe care le are le are acasă, în faţa suporterilor”, a declarat Mircea Rednic, antrenorul formației Dinamo București.
În urma remizei de la Tg. Mureș cu Hermannstadt, Dinamo a acumulat 19 puncte și se află la opt puncte de Sepsi, echioă aflată pe locul 6, ultimul care asigură prezența în play-off. Echipa din Sf. Gheorghe va juca astăzi în Liga I pe teren propriu cu FC Botoșani, duelul având loc de la ora 17:30.