Rednic a renunțat și la Neicuțescu!
După ce de când a preluat Dinamo a renunțat Sergiu Popovici, Andrei Tîrcoveanu, Armando Cooper, Jaime Penedo, Daniel Subotic, Teddy Mezague, Gicu Grozav și Kino Delorge, Mircea Rednic l-a anunțat pe atacantul de 20 de ani Mihai Neicuţescu că nu intră în vederile sale pentru cele cinci runde rămase de disputat din acest sezon regular dar și pentru sezonul de play-off/play-out.
Atacantul a fost cedat la Chindia Târgovişte, echiă pregătită de Viorel Moldovan care are ca obiectiv promovarea în prima ligă a țării.
Foost campion în primăvara lui 2017 cu echipa Under 19 a lui Dinamo condusă de Florin Bratu, Mihai Neicuțescu a bifat 201 minute în cinci partide pentru Dinamo, iar Mircea Rednic a considerat că nu poate fi o soluție pentru planurile sale.
În acest moment, Chindia Târgoviște se află pe locul 5 în Liga a II-a, cu 44 de puncte, la fel ca U Cluj, care e pe 4. Sportul Snagov e lider cu 46 de puncte
Surse din cadrul clubului susțin că pe lângă jucătorii enumerați mai sus, Dinao se va despărți în această iarnă și de jucătorii Tomislav Gomelt, Mircea Axente, Ivan Pesic, Giorgios Katsikas, Vlad Olteanu şi Daniel Popa.
După 21 de runde scurse din acest seozn competițional, Dinamo București se află pe locul 11 în Liga I cu 22 de puncte. „Câinii” se află la 9 puncte de Astra Giurgiu, echipă care ocupă locul 6, ultimul care asigură prezența la startul ediției viitare de play-off.
La reluarea Ligii I, care va avea loc la începutul lunii viitoare, Dinamo București va evolua în primul meci pe teren propriu în compania celor de la Poli Iași.