Record la vaccinare! Peste 91.000 de persoane au fost imunizate cu prima doză în ultimele 24 de ore
Potrivit informațiilor oferite de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, 127.305 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore. Dintre acestea peste 91.000 de persoane au fost vaccinate cu prima doză. Este cel mai ridicat număr de la debutul campaniei.
Cel mai recent bilanţ arată că în ultimele 24 de ore 127.305 persoane au fost vaccinate anti-COVID, dintre care 91.665 au primit prima doză. Pe lângă cele 91.665 de persoane care s-au prezentat pentru prima doză, bilanțul vaccinărilor arată că alte 9.907 au făcut, în ultimele 24 de ore, rapelul, iar 25.733, doza trei – sau „booster”. (CITEȘTE ȘI: AVERTISMENTUL TRANSMIS DE RAED ARAFAT! CEL DE-AL PATRULEA VAL AL PANDEMIEI AR PUTEA ȚINE PÂNĂ LA FINALUL LUNII NOIEMBRIE)
Conform datelor transmise de CNCAV, cei mai mulți dintre cei care au ales să se vaccineze au optat pentru serul de la Pfizer – 51.999 de persoane au ales Pfizer pentru prima doză, 9.649 pentru rapel și 23.458 la doza trei. Vaccinul Johnson&Johnson, singurul care se administrează în doză unică, a fost ales de 38.075 de persoane.
În total, de la începutul campaniei de vaccinare, în România au fost imunizate 6.333.965 de persoane, iar 5.876.418 au primit schema completă. De asemenea, 687.040 de persoane au fost vaccinate cu doza a treia.
Reacții adverse
În ultimele 24 de ore au fost raportate 32 de reacții adverse, intre care 18 după vaccinarea cu Pfizer, 5 după administrarea serului Moderna, una după AstraZeneca și 8 la vaccinul Johnson&Johnson.
De la începutul campaniei de vaccinare, au fost raportate 18.022 reacții, adică o rată de 1,54 la 1.000 de doze administrate.
Deoarece, programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20.00, numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17.00 – 20.00 va fi reflectat în raportarea de duminică, 24 octombrie.
(VEZI ȘI: CERTIFICATUL VERDE, OBLIGATORIU APROAPE PESTE TOT ÎNCEPÂND DE LUNI. CARE SUNT LOCURILE EXCEPTATE)