Record absolut! Cât a avut de plătit un bărbat din Bucureşti pentru un loc de parcare din sectorul 3! De banii ăştia îţi cumperi o maşină

Publicat: 24/06/2022 | 23:10
Un loc de parcare în Buzău a ajuns să coste o avere/ sursă foto: arhivă

Problema locurilor de parcare în București este una de care s-a lovit orice locuitor al Capitalei în ultimii ani. Din acest motiv, locurile de parcare au ajuns să fie licitate pe sume absolut fabuloase.

Astfel, primăriile de sector administrează circa 230.000 de locuri de parcare de reședință, pe care le atribuie în baza unor regulamente proprii, iar Primăria Sectorului 3 are cel mai mare număr de locuri de parcare, în jur de 80.000, fiind și singura din București care organizează licitații pentru locurile de parcare de reședință.

Suma fabuloasă pe care a plătit-o un bărbat pe locul de parcare

Un bucureștean a scos din buzunar o sumă impresionantă pentru un loc de parcare de reședință în sectorul 3. „Precizăm faptul că cea mai mare sumă cu care s-a câștigat, în anul 2021, un loc de parcare prin procedura de licitație publică cu strigare a fost de 30.700 de lei. Suma cuprinde taxa de parcare anuală. Locul de parcare este situat pe str. Fizicienilor”, a transmis Primăria Sectorului 3, conform Spotmedia.

VEZI ȘI: DE-A DREPTUL INCREDIBIL! CE A PĂȚIT UN BĂRBAT DIN BUCUREȘTI, DUPĂ CE ȘI-A LĂSAT MAȘINA ÎNTR-O PARCARE DIN SECTORUL 5

Taxa de parcare anuală a fost inclusă în prețul de 30.700 lei. Potrivit sursei citate, de la 1 ianuarie 2022 cuantumul taxei este de 500 de lei pentru strada Fizicienilor, care se află în zona B de parcare a Capitalei. Anul trecut, un alt bucureștean din sectorul 3 a dat 20.000 de lei pentru a putea parca pe locul de parcare din fața blocului.

Sursa foto: Facebook