După ce luni a avut loc reconstituirea cazului Alexandrei, astăzi se reconstituiește cazul răpirii Luizei Melencu, celaltă fată pe care Dincă a recunoscut că a ucis-o. Anchetatorii nu au totuşi nicio dovadă că este moartă, în afară de mărturia suspectului.
Mai multe mașini de poliție au ajuns marți dimineață la Caracal. În una dintre ele se află și Gheorghe Dincă și este așteptat să iasă pentru a începe reconstituirea în cazul Luizei Melencu.
Alexandra şi Luiza trăiesc, crede Monica Melencu, mama Luizei. Femeia susţine că probele adunate până acum nu demonstrează clar că cele două fete au fost ucise. Spune că Dincă face parte dintr-o reţea de trafic de persoane care are ramificaţii la vârful autorităţilor din Caracal.
Avocatul familiei Luizei lansează un scenariu halucinant: Gheorghe Dincă ar fi încheiat un târg cu anchetatorii, pe care ar fi ajuns să îi şantajeze. Suspectul le-ar fi promis procurorilor că va mărturisi tot, cu o condiţie: ca anchetatorii să-i lase în pace familia.
Rudele Luizei spun că anchetatorii nu au anunţat direct familia despre reconstituirea care urmează. Ar fi aflat acest lucru de la televizor şi de la avocatul lor.