Casa Regală a României se reconciliază cu membrii săi căzuţi în dizgraţie, care vor putea participa la funeraliile Regelui Mihai. După Principele Nicolae, căruia i-au fost retrase titlurile, iată că şi ex-principesa Irina va putea asista la ultimul drum al Majestăţii Sale!
Irina Walker este cea de-a treia fiica a Regelui Mihai, după Principesa Margareta si Principesa Elena. În urmă cu câţiva ani ei i-a fost retras titlul de principesa şi a fost decăzută din drepturi de Familia Regala după ce a fost arestată în SUA, ţara unde locuieşte, pentru organizarea de lupte ilegale cu cocoşi
În urma cu un an şi jumătate, ea nu a participat la înmormântarea mamei sale, Regina Ana pentru că nu i-a permis acest lucru. Iată însă că acum , potrivit propriilor sale declaraţii publice, va fi primită la funeralii, arată Ştirile Kanal D. În urmă cu o zi, fiica Regelui Mihai şi-a schimbat poza de profil, cu o imagine în care arde o lumânare. Imediat, prietenii sai din SUA i-au transmis mesaje de incurajare. Într-unul dintre acestea, o prietena ii spune” “Îmi pare rău de astfel de veşti! Mă bucur că te duci la Bucureşti! O mare îmbrăţişare”. Ar fi pentru prima data când fiica renegata ar ajunge la mormântul mamei sale, Regina Ana.
Irina Walker este casătorită cu John Westley Walker ţi stabilita cu acesta în SUA de mai bine de 30 de ani. În 2013 a fost arestata, alături de soţul său, sub acuzaţia ca a organizat pariuri ilegale, lupte ilegale de cocoşi şi ca a conspirat pentru a încălca legislaţia cu privire la protecţia animalelor.
Irina şi soţul ei au fost arestaţi in 2013, după ce autorităţile au descoperit că a organizat cel puţin 10 lupte de cocoşi iar in 2014 au primit verdictul: 3 ani sub supravegherea unui judecător federal şi au plătit despăgubiri de 200.000 de dolari statului american. Familia Regala a considerat ca Principesa Irina a făcut de ruşine numele, asa ca a fost exclusa din familie şi i-au fost retrase atât drepturile succesorale la tron dar şi titulatura oficiala. Nu numai ea a fost renegata ci şi cei doi copii ai sai: Mihai şi Angelica.