Rebelii din Siria, ajutați de serviciile secrete din Ucraina să îl dea jos pe dictatorul Bashar Al-Assad
Forțele rebele care au preluat puterea în Siria la sfârșitul săptămânii trecute ar fi primit ajutor din Ucraina – drone și informații, în contextul în care agenții de informații ucraineni încercau să submineze Rusia și regimul din Siria, aliat al Rusiei.
Informația a venit de la unele surse familiare cu activitățile militare ucrainene din străinătate, a scris WASHINGTON POST.
În urmă cu patru sau cinci săptămâni, serviciile de informații ucrainene ar fi trimis aproximativ 20 de operatori de drone experimentați și aproximativ 150 de drone la comandamentul rebelilor din Idlib, Siria, pentru a-I ajuta pe membrii Hayat Tahrir al-Sham (HTS), principalul grup rebel cu sediul acolo, au declarat sursele.
Unele surse din comunitatea de informații occidental cred că ajutorul primit de la Kiev ar fi jucat doar un rol modest în răsturnarea președintelui sirian Bashar al-Assad, dar trebuie văzute ca parte a unui efort ucrainean mai amplu de a ataca pe ascuns operațiunile rusești din Orientul Mijlociu, Africa și chiar și Rusia.
Motivația Ucrainei este evidentă: confruntându-se cu un atac rusesc în interiorul țării lor, serviciile de informații ucrainene au căutat alte fronturi unde pot lovi Rusia și submina acoliții acesteia.
(Citește și: Averea lui Elon Musk, cel mai bogat om din lume, a depășit 400 de miliarde de dolari)
Cum a lovit Ucraina mercenarii Wagner din Mali
Operațiunea din Siria nu este singurul caz în care serviciile de informații militare ucrainene au operat în străinătate pentru a lovi agenții ruși. În august BBC a relatat că Ucraina i-a ajutat pe rebelii din nordul Mali să atace mercenarii ruși din Grupul Wagner. Un atac pe 27 iulie a dus la uciderea a 84 de agenți Wagner și a 47 de malieni, a declarat BBC.
Programul Ucrainei de asistență secretă în Siria era un secret cunoscut de toată lumea, deși oficiali de rang înalt ai Administrației Biden au spus în mod repetat că nu știau de el.
Ucrainenii își anunțaseră deja public intențiile. Într-un articol din 3 iunie, Kyiv Post cita o sursă din serviciul de informații militare ucrainene, cunoscut sub numele de GUR, care declara că „de la începutul anului, rebelii sirieni, susținuți de agenți ucraineni, au dat numeroase lovituri asupra facilităților militare ruse reprezentate în regiune”.
Ziarul a spus că operațiunea din Siria a fost condusă de o unitate specială cunoscută sub numele de „Khimik” din cadrul GUR, „în colaborare cu opoziția siriană”.
Ce știau rușii despre prezența ucraineană în Siria
Oficialii ruși se plângeau de luni de zile de efortul paramilitar ucrainean în Siria. Alexander Lavrentyev, reprezentantul special al Rusiei pentru Siria, declarase în noiembrie: „Avem într-adevăr informații că specialiști ucraineni de la Direcția Principală de Informații a Ucrainei se află în Idlib”.
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov făcuse o afirmație similară în septembrie despre „emisarii serviciilor de informații ucrainene” din Idlib. El a susținut că aceștia desfășurau „operațiuni murdare”.
Înainte ca ofensiva HTS să-l răstoarne pe Assad, oficialii ruși au afirmaseră că legătura Ucrainei cu grupul rebel era o încercare de a recruta luptători sirieni pentru războiul din Ucraina. În septembrie, rușii susțineau că Ucraina a oferit 75 de vehicule aeriene fără pilot într-un acord de „drone pentru luptători” cu HTS. Dar nu există nicio dovadă independentă care să susțină această afirmație rusească.
Rusia a fost în mod clar surprinsă de avansul rapid al HTS spre Damasc – dar interesant este că sursele ruse au încercat să minimalizeze rolul ucrainean. După cum concluzionează autorul articolului din publicația americană, Rusia i-a văzut pe rebelii susținuți de Ucraina venind, dar nu s-a putut mobiliza pentru a opri atacul și a preveni consecințele devastatoare.
(Citește și: Vedeta din România care i-a mărturisit iubirea Laurei Cosoi: „Am fost îndrăgostit de tine!”)
This browser does not support the video element.