Real Madrid a câștigat trofeul Champions League după ce a învins-o pe Liverpool cu scorul de 1-0 (0-0), în finala desfăşurată pe „Stade de France”.
Golul marcat de brazilianul Vinicius Junior (min. 59) a făcut diferența în acest meci, galacticii trecându-și astfel în palmares al 14-lea trofeu în cea mai importantă competiţie europeană intercluburi.
„Nu pot să cred ce am realizat. Am avut un sezon fantastic. Am făcut lucrurile foarte bine. A fost un meci greu, am suferit foarte mult, mai ales în prima repriză. Dar, până la urmă, cred că meritam să câştigăm această competiţie. Suntem încântaţi. Ce e de spus? Nu ştiu ce să mai spun. Sunt omul recordurilor. Am avut norocul să mă întorc aici (la Real) anul trecut şi să am un sezon fantastic. Un club fantastic, o echipă foarte bună, cu calitate şi cu un caracter puternic”, a declarat Carlo Ancelotti, antrenorul Realului la finalul meciului.
A fost pentru a treia oară când cele două echipe s-au înfruntat în finala Champions League, precedentele fiind în 1982, Liverpool câștigând cu 1-0 și în 2018, Real Madrid impunându-se cu 3-1.
„Galacticii” deţin recordul la numărul de trofee cucerite în competiţie, ajungând acum la 14, impunându-se în finalele din 1956, 1957, 1958, 1959, 1960, 1966, 1998, 2000, 2002, 2014, 2016, 2017, 2018 și 2022.
De partea cealaltă, Liverpool a rămas cu șase trofee Champions League, câștigate în 1977, 1978, 1981, 1984, 2005 şi 2019.