Reacția virală a organizatorilor Neversea după ce Nicki Minaj și-a luat banii de la Saga, dar a refuzat să mai urce în avionul către Bucureşti

Publicat: 08/07/2024 | 10:29

Organizatorii festivalului Neversea, desfășurat pe litoralul românesc, au transmis un mesaj pe rețelele de socializare, după scandalul izbucnit la SAGA. În spațiul public au apărut videoclipuri și postări în care mai mulți tineri s-au revoltat, după ce Nicki Minaj a refuzat să mai susțină un moment artistic în fața mulțimii. CANCAN.RO vă arăta AICI la ce „manevră” a apelat cântăreața internațională și cum „a tras clapa” celor care au plătit bilete pentru festival. La câteva ore distanță de la izbucnirea scandalului, reprezentanții festivalului din județul Constanța le-au oferit „păgubiților” șansa de a se alătura la distracția de pe plajă. Detaliile se află mai jos. 

Este vară, anotimpul în care au loc, de regulă, cele mai multe dintre evenimente și festivaluri, la mare sau la munte. Până la finalul anului, calendarul evenimentelor este plin, românii putând lua parte la activități care să le aducă bucurie. Printre acestea s-au numărat și două festivaluri îndrăgite de tineri, și anume Neversea și SAGA.

Nicki Minaj nu s-a mai prezentat pe scena de la SAGA

Festivalul Neversea s-a desfășurat în perioada 4 – 7 iulie 2024. De altfel, a coincis cu intervalul în care s-a desfășurat un alt festival îndrăgit de tineri, și anume SAGA, între 5 și 7 iulie 2024, care a avut loc la București. Totuși, o situație avea să provoace o revoltă în mediul online, în rândul celor care au achiziționat bilete la festivalul din Capitală. Nicki Minaj, una dintre artistele de top care urmau să întrețină atmosfera, a refuzat să mai vină. Mulți tineri au așteptat-o pe cântăreața internațională cu sufletul la gură, însă au rămas dezamăgiți în momentul în care au aflat, chiar de la ea, că nu mai vine în România. Pe platforma X (fosta Twitter), artista a explicat motivul pentru care nu s-a prezentat în fața fanilor.

În mesajul notat pe internet, artista a invocat un motiv surprinzător – neprezentarea a fost justificată în urma unor „probleme de siguranță legate de protestele din zonă”. În cursul zilei de luni, 8 iulie, are loc un protest la București, în Piața Victoriei. Se intitulează „Fără haos în legislația fiscală”. Manifestația este organizată de contabili, experţi, economişti şi antreprenori. Până la ora 09:00, se aflau în jur de o mie de persoane în Piața Victoriei.

Vezi și MANELE LA NEVERSEA! CUM A REACȚIONAT PUBLICUL DUPĂ CE S-AU AUZIT PIESELE LUI ADRIAN MINUNE ȘI IONUȚ CERCEL

A primit banii, dar a refuzat să calce în România: staff-ul & echipajul de securitate n-au putut s-o convingă!

Pe de altă parte, artista a precizat că va fi prezentă la Wireless Festival, eveniment care se desfășoară la Londra între 12 și 14 iulie 2024. CANCAN.RO a aflat, însă, la ce „manevră” a apelat cântăreața internațională și cum „a tras clapa” celor care au plătit bilete pentru festival. Deși banii i-au intrat în cont (în 3 tranșe), artista a refuzat să calce în România. Detaliile se află chiar AICI. În plus, organizatorii au pregătit totul ca la carte, așa cum a cerut artista.

„Din motive de îngrijorare pentru siguranța mea și a echipei noastre, am fost sfătuită de echipa mea de securitate să nu mă deplasez la festivalul din România din această seară din cauza problemelor de siguranță legate de protestele din zonă. Aștept cu nerăbdare să vă văd pe toți cu altă ocazie.

Ca mamă, trebuie să mă asigur că iau decizii corecte pentru ca eu să ajung acasă la fiul meu și pentru ca echipa mea să ajungă acasă la familiile lor. Să nu iau în considerare sfatul securității în acest moment nu este ceea ce cred că ar trebui să fac. Vă iubesc și vă mulțumesc pentru înțelegere și sprijin. Sunt foarte încântată să-mi văd fanii vinerea aceasta la Londra pentru un alt spectacol foarte special la Wireless Festival”, notează artista pe internet.

Vezi și „ECHIPAMENT” LIDL PE SCENA SAGA! CUM AU REACŢIONAT TINERII CÂND L-AU VĂZUT PE SOLISTUL ŞATRA BENZ?

Reprezentanții Neversea au transmis un mesaj, după scandalul cu Nicki Minaj: invitație la malul mării

Reprezentanții festivalului Neversea au transmis un mesaj, după scandalul cu Nicki Minaj de la SAGA. Într-o formă subtilă, pe internet, au transmis că cei care „au rămas fără festival” se pot alătura distracției de la malul mării.

„Motorul festivalurilor sunt oamenii. Și nopțile de vară în care cântăm împreună până la răsărit. Și vrem să simțim toți asta, indiferent unde petrecem. Dacă ați rămas fără festival, sunteți bineveniți la Neversea, în această seară. Inclusiv stafful. Primul tren din București pleacă la 22:30. Vă așteptăm și vă iubim! (…) This is for real. Vino cu brățara de la alt festival și cu buletinul la punctul de check-in și primești acces. Save the night and enjoy the sunrise!”, se arată în postarea organizatorilor Neversea.

Mesajul postat de organizatorii festivalului Neversea pe Instagram

Printre cei care au întreținut atmosfera la Neversea se numără G-Eazy. Fanii l-au așteptat cu sufletele la gură pe artistul american, iar show-ul a fost pe cinste.

Vezi și GRASU XXL A ÎNCEPUT SĂ PLÂNGĂ LA NEVERSEA. ABIA ŞI-A DUS MELODIA LA FINAL, PRINTRE LACRIMI

DJ-ul Hardwell, reacție acidă pe scena de la SAGA

Totodată, a mai avut loc un alt incident la festivalul SAGA. DJ-ul olandez Hardwell a avut o reacție acidă pe scenă, în fața mulțimii.

„Sunt aici, am călătorit tocmai din Olanda pentru a performa pentru voi. Sunt aici, asta vă spun. Ca să fiu sincer, acest festival  nu mi-a dat niciun ban pentru a fi aici în această seară, dar tot sunt aici, iar echipamentul lor e de *****. Nu funcționează nimic. Dacă sunt aici înseamnă că vreau să performez pentru voi, dar întregul echipament mă dezamăgește. Nu pot să performez, este imposibil pentru mine să fac asta”, a spus artistul pe scenă.

La scurt timp, însă, organizatorii festivalului au reacționat.

„Păi, Hardwell, ne pare rău că Rita Ora, Sickick, Loreen și toți DJ-ii de la celelalte 5 scene au apucat să performeze în prima zi de SAGA iar tu nu. Echipamentul a venit tocmai din Olanda, la fel ca și tine. Același set pare să funcționeze acum perfect pentru Will Sparks. Am muncit atât de mult pentru a construi SAGA de anul acesta pentru artiști și participanți. Am fi rezolvat orice dificultate tehnică fără efort și în cel mai scurt timp, dacă ne-ai fi lăsat și nu ai fi oprit setul atât de repede. Am făcut tot ce ne-a stat în putință pentru a-ți răspunde cerințelor, inclusiv cele legate de plată. Ne pare rău pentru fanii tăi, ai noștri. Le-ar fi plăcut să te vadă în sfârșit la București. Nimic în afară de iubire și îți dorim să-ți fie bine. SAGA”, au scris organizatorii pe social media.

Sursă foto: Instagram