Reacția lui Gigi Becali când a găsit o femeie-psiholog în vestiarul Stelei. „Bă, sunteți nebuni, ce faceți aici? Doamnă, luați-vă hainele, uitați banii și…”

Publicat: 03/11/2022 | 12:05

Bănel Nicoliță, fost fotbalist al Stelei în perioada 2005-2011, a dezvăluit ce reacție a avut Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, când a găsit o femeie-psiholog în cantonamentul actualei vicecampioane a României.

Bănel Nicoliță și-a adus aminte de un episod super amuzant, care l-a avut ca erou pe Gigi Becali. Pentru că Steaua avea rezultate foarte slabe, conducătorii s-au gândit să apeleze la un psiholog, fără, însă, ca latifundiarul din Pipera să aibă cunoștință.

(NU RATA: MOMENTE DRAMATICE PENTRU BĂNEL NICOLIȚĂ. “AM VRUT SĂ MĂ OMOR!” CARE E POVESTEA FOSTULUI FOTBALIST AL STELEI)

Gigi Becali a avut o reacție fabuloasă în momentul în care a întâlnit-o pe femeie în cantonamentul Stelei.

Cred că era prin 2009… Aveam o femeie psiholog… S-a gândit ea, băi ce probleme au ăștia de nu mai pot să joace? A venit într-o zi, a venit marți, apoi a venit joia… Și ne-a pus joi să cântăm. Și cântam pe acolo toate nebuniiile, băteam prin tobe, eram cu diverse instrumente, când colo «poc, poc». Cine credeți că era? Nea′ Gigi! «Bă, ce faceți voi aici? Sunteți nebuni? Bă, nea′ Mariuse, eu te-am lăsat să ai grijă de echipă, nu să cânte aștia pe aici.»

A dat cu piciorul prin tobele alea pe acolo, a fost mortal… Când ne-a văzut pe toți cum cântam în cor, a crezut că am luat-o razna. Nu mai știu ce cântam, trebuia să avem toți un ritm, ne-a dat instrumente. Bătea unul la tobe, altul nu știu unde…”, a povestit Bănel Nicoliță.

Gigi Becali, reacție incredibilă după ce a găsit o femeie-psiholog în vestiarul Stelei. „Și-a făcut cruce și…”

Gigi Becali a renunțat imediat la femeia-psiholog, pe care a dat-o afară din cantonament, nu înainte de a-i plăti serviciile.

Eram eu la echipă atunci, Kapetanos, în rest numai copii, doar ce veniseră… Bicfalvi, Ducu Ninu, Andrei Ionescu, nu mai știu cine… Ai de capul meu ce era acolo. Normal că și-a făcut Gigi Becali cruce când a văzut… «Ce faceți mă nebunilor aici?» S-a terminat din start. Știi ce i-a zis lu′ doamna aia? «Haideți doamna, luați-vă hainele, uitați banii, cât trebuie să vă dau? Gata!» Problema era că aveam rezultate foarte proaste, nu mai băteam pe nimeni, de aia venise psihologul la echipă. Era în sezonul 2009-2010″, a mai povestit Bănel Nicoliță la FANATIK SuperLiga.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult