Gabriel Oprea a fost achitat definitiv în dosarul polițistului Bogdan Gigină. În luna martie a acestui an, atât Tribunalul București, cât și Curtea de Apel București au decis că „fapta nu există”. Declarațiile făcute de fostul ministru de Interne, după ce a fost dezvinovățit definitiv în acest caz!
Gabriel Oprea a fost achitat în cazul polițistului Bogdan Gigină, care a murit într-un accident de circulație în timp ce făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a fostului ministru. Acesta preceda în trafic autoturismul în care se afla fostul politician, moment în care a avut loc tragedia. Bărbatul circula pe motocicletă, cu 84 km/h, pe ploaie și întuneric, iar decesul i-a fost provocat de o groapă, care n-a fost semnalizată, pe strada Știrbei Vodă.
„În seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliţie Gigină Bogdan-Cosmin, în vârstă de 28 de ani, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe o stradă din municipiul Bucureşti, în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul. La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa”, se arăta în comunicatul transmis de DNA.
Oprea a fost trimis în judecată de DNA în mai 2018 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. După ce dosarul a fost plimbat pe la mai multe instanțe, s-a aflat verdictul după 8 ani de la moartea lui Bogdan Gigină. Oprea a fost declarat nevinovat, iar instanța a condamnat General MPM Impex SRL, firma care nu a semnalat groapa, dându-i o amendă de 330.000 de lei. Administratorul societății, Mazilu Petre, a primit 2 ani și 8 luni cu suspendare și supraveghere.
CITEȘTE ȘI: GABRIEL OPREA, NEVINOVAT ÎN CAZUL GIGINĂ. CINE A FOST PEDEPSIT DE INSTANȚA DE JUDECATĂ
Gabriel Oprea a vorbit la Realitatea Plus despre sentința definitivă pe care a primit-o în dosarul polițistului Bogdan Gigină. Fostul politician crede că dosarele erau „politice”, pentru că UNPR, partidul pe care-l înființase, luase avânt.
”Au fost, fără îndoială, dosare politice. Avântul politic al partidului pe care l-am înființat m-a transformat în țintă și s-a considerat că trebuie să fiu oprit, eliminat. Am reprezentat UNPR în patru guverne, două de dreapta, două de stânga și, ca întotdeauna, am ales calea pe care am considerat-o corectă, chiar și atunci când această alegere a fost foarte grea. Sub steagul UNPR, mi-am făcut datoria, cu onoare, în funcțiile de ministru al apărării naționale, ministru al afacerilor interne, vicepremier pentru securitate națională și prim-ministru interimar. Am fost alături de oamenii din sistemul de securitate națională, am sprijinit puternic și concret acest domeniu. Sunt militar și fiu de militar și am acționat întotdeauna cu sufletul. Mi-am respectat, de fiecare dată, cuvântul, chiar dacă am plătit pentru asta”, a explicat Gabriel Oprea.