Cabral este extrem de dezamăgit de incidentele care au avut loc în ultimele zile, în Piața Victoriei. Prezentatorul TV crede, cu tărie, că românii s-au pierdut.
Incidentele de la mitingul diasporei, din ultimele zile, au stârnit dezamagirea lui Cabral. Prezentatorul TV este consternat de tot ceea ce s-a întâmplat, dar și de atitudinea românilor de a se raporta unii la alții. (CITEȘTE ȘI: DISCUȚIE ULUITOARE ÎNTRE UN JANDARM ȘI UN MUNCITOR DIN ITALIA, LA MITINGUL DIASPOREI: ”DACĂ MĂ DĂ AFARĂ, CE FAC?” / ”HAI ÎN ITALIA!”)
”Am pierdut, băi. Ne-am pierdut. Neam pierdut. Ne-a luat focul. Pe toți. Fără timp, fără răbdare, fără chef de a ne asculta decât pe noi… urlăm unii la alții. Ne-am prostit în a urla cu urechile închise. Neam prostit de dezinformări și povești care-au transformat părinți și copii în inamici. Ne-a luat focul și-am uitat de noi. De cine suntem. De cum obișnuiam să ne raportăm unii la ceilalți. Acum 30 de ani am fost noi contra lor. Mi-aduc aminte cum m-a luat mama de mână și ne-am dus să apărăm Budimexul. De ei. După 30 de ani suntem noi… contra noastră. Și ei stau și se uită, numără bani și-și râd în barbă. Ne-am prostit în a urla cu ochii închiși. Că nu vedem nimic… nu e panică, s-a mai văzut. Groaza mă ia atunci când văd că nu vrem să vedem nimic. Nimic. Neam prostit de invidii imbecile, de așteptări înșelate și minciuni grosolane. Acum 30 de ani îndrăzneam să sperăm. După 30 de ani… sperăm să îndrăznim. Mamă contra copil, bunic contra nepot. Am pierdut, băi. Ne-am pierdut. Neam pierdut.”, a scris Cabral pe blogul său.
Mai multe persoane care au participat la mitingul din 10 august s-au prezentat, luni, la Parchetul Militar, pentru a depune plângeri împotriva jandarmilor. Protestatarii acuză forțele de ordine că vineri seară s-au comportat abuziv și au lovit manifestanții fără motiv. (VEZI ȘI: MITINGUL DIASPOREI! MEDICII AU ACORDAT ÎNGRIJIRI PENTRU ȘAPTE PROTESTATARI LA MITINGUL DE DUMINICĂ)
Procurorii militari au anunțat că în jur de 30 de protestatari au depus plângeri împotriva jandarmilor, care vor fi reunite într-un singur dosar penal pentru purtare abuzivă și abuz în serviciu. Procurorii au cerut imagini inclusiv de la victime și vor începe audierile.