Razy Gogonea a facut nunta la castelul unde s-a filmat “Robin Hood”
In 2011, Razy Gogonea a avut curajul sa se inscrie la competitia “Britain’s Got Talent” („Britanicii au talent”). Evolutia romanului, un dans inspirat din trilogia „Matrix”, i-a lasat cu gura cascata si pe jurati, si pe spectatori.
De atunci, viata lui Razy s-a schimbat radical in bine. A inceput sa castige bani mai multi, iar mai nou s-a asezat la casa lui.
Pe 24 decembrie, s-a casatorit cu Ruthie, o englezoiaca pe care a cunoscut-o in Cipru. Romanul si-a pus ambitia sa fie un eveniment fastuos si i-a reusit.
L-a costat 20.000 de lire sterline
A scos din buzunar aproximativ 20.000 de lire sterline, dar a meritat. Ceremonia si petrecerea au avut loc la castelul Peckforton, unde s-a filmat pelicula „Robin Hood”, iar mirii au avut 60 de invitati.
Toti cei care au fost alaturi de Razy si Ruthie in acest moment important din viata lor au fost impresionati de cum a iesit petrecerea.
“A fost o nunta ca in filme. Traditia lor e diferita de a noastra. La masa, tatal miresei a tinut un discurs. Dupa el, am urmat eu, iar ultimul a fost cel mai bun prieten al meu, care a trebuit sa tina un discurs mai umoristic. Mi-a luat o jumatate de ora sa imi spun discursul, din cauza emotiilor si lacrimilor…A fost cea mai minunata zi din viata mea, chiar o zi de neuitat”, ne-a spus proaspatul mire, care, dupa nunta, si-a insusit si numele de familie al sotiei lui, iar acum il cheama Razy Gogonea-Lee.
La anul, in vara, Razy si Ruthie vor face o nunta si in Romania.
Claudia Voicu