Răzvan Raț înaintea debutului la ACS Poli Timișoara: „Sunt fericit pentru alegerea făcută!”

Publicat: 27/03/2018 | 12:04

La 36 de ani, Răzvan Raţ revine în Liga I. Fostul mare internaţional a fost convins de ACS Poli  Timişoara şi a semnat până în vară.

Fundaşul stânga şi-a încheiat la începutul lunii februarie contractul cu formaţia spaniolă de Liga a II-a, Rayo Vallecano.

Liber de contract, fostul căpitan al echipei naţionale se antrena, de câteva săptămâni, sub comanda lui Florin Bratu, la Dinamo. El putea semna cu formaţia din Ştefan cel Mare încă din mandatul lui Miriuţă, dar fostul antrenor nu a fost convins de oportunitatea venirii lui.

„Am ales Poli Timişoara, sunt oameni care m-au dorit foarte mult în această perioadă. Vorbim de foarte mult timp de la revenirea mea în România. M-am antrenat cu Dinamo destul de mult timp şi le mulţumesc că mi-au permis acest lucru. Sunt bucuros că am ales Poli pentru că voi fi din nou acasă, în România. Sper să le răsplătesc încrederea celor de aici, care m-au dorit foarte mult şi sper ca totul să iasă bine. Cei de la Timişoara au avut o dorinţa foarte mare de a mă aduce şi asta a făcut diferenţa. Când te simţi dorit e foarte important. Am avut discuţii şi cu Dinamo, dar, haideţi, să zicem că nu am ajuns la un numitor comun”, a declarat Răzvan Raţ.

Fostul internaţional nu a mai jucat în Liga I din 2003, când a câştigat titlul de campion al României cu Rapid, unde a fost coleg de echipă cu Florin Bratu.

Raț va debuta pentru bănățeni pe „Dan Păltinișanu” în jocul pe care ACS Poli Timișoara îl va susține luni, 2 aprilie de la ora 20:45 în cea de-a treiaa etapă a play-out-ului Ligii I cu formația Sepsi OSK Sf. Gheorghe.

Înaintea acestui joc, echipa lui Leo Grozavu se află pe locul 5 în play-out cu 14 puncte în timp ce Sepsi se află pe locul 6 cu 12 puncte.