Răzvan Oaidă: „În acest derby nu putem vorbi de o favorită!”
Răzvan Oaidă susţine că fiind vorba de un derby, şansele la victorie sunt egale şi nicio echipă nu poate fi considerată înaintea acestui meci. „Sper să mă revanşez la Iaşi pentru ratările din meciul cu Juventus. Am avut câteva ocazii bune, am încercat să-mi fac jocul, dar nu a fost să fie. Sper din toată inima să mă pot revanşa la Iaşi. E presiune şi cred că este normal să fie aşa. Avem trei meciuri în care suntem condamnaţi să facem puncte şi să facem şi un joc bun. Meciul cu Iaşul este un derby al Moldovei şi cu siguranţă este presiune mai mare. Noi trebuie să ne facem jocul şi să câştigăm. Nu cred că putem vorbi de o favorită înaintea acestui derby. Atât noi, cât şi Iaşul avem echipe bune, experimentate, cu jucători de valoare şi cred că va fi un meci de luptă şi care va fi mai în formă la ora jocului se va impune. Noi suntem pregătiţi de luptă şi aşteptăm cu nerăbdare acest duel. Suntem cu toţii concentraţi, vrem să dăm totul şi să luăm cele trei puncte”, a declarat Răzvan Oaidă.
Derby-ul Moldovei dintre CSM Poli Iaşi şi FC Botoşani va avea loc luni de la ora 18:00, jocul fiind transmis în direct de Digi, Telekom Sport şi Look.
Cristi P.