Razvan Lucescu se joaca cu focul! A ignorat intrunirea anuala a antrenorilor romani
Relatia dintre Razvan Lucescu si seful FRF, Mircea Sandu, este destul de tensionata, iar fostul selectioner se joaca in continuare cu focul. Tehnicianul Rapidului a lipsit nemotivat de la intrunirea anuala a antrenorilor romani, iar asta l-a enervat foarte tare pe directorul Scolii de Antrenori din cadrul FRF, Mircea Radulescu.
„Razvan Lucescu e singurul care a lipsit nemotivat de la aceasta intalnire. Voi propune Comisiei de Disciplina sa il amendeze! Dan Petrescu a venit special de la Krasnodar”, a declarat Mircea Radulescu in direct la Radio GSP.
Razvan Lucescu si-a dat demisia de la nationala imediat dupa meciul cu Bosnia, din preliminariile Euro 2012, el preluand in aceeasi zi formatia Rapid Bucuresti, cu care avea o intelegere de mai multe luni. Mircea Sandu a fost extrem de dezamagit de decizia fiului lui Mircea Lucescu si chiar l-a acuzat ca s-a folosit de echipa nationala pentru a-si face echipa la Rapid.