Razvan Lucescu, scutul anti-Gica Popescu al lui Mircea Sandu
AVANTAJ. Razvan Lucescu a fost preferat de Mircea Sandu in detrimentul lui Hagi si Petrescu VICLEAN. Prin numirea noului selectioner, presedintele FRF a tradat generatia de aur Tehnicianul Brasovului a fost singurul contactat de oficialii FRF pentru preluarea functiei de selectioner. Andrei Trifan Dupa demiterea lui Victor Piturca de la carma nationalei, numele mai multor antrenori romani au fost vehiculate pentru preluarea postului ramas vacant. Cum variantele Ladislau Boloni si Mircea Lucescu au cazut rapid din cauza contractelor extrem de avantajoase pe care acestia le au in strainatate, FRF a lasat de inteles ca alesul va fi unul dintre Gica Hagi, Dan Petrescu si Razvan Lucescu. In realitate, sansele primilor doi nu au existat niciodata in disputa cu Lucescu Jr., chiar daca „Regele” avea de partea sa o imagine mai buna, iar „Bursucul”, rezultate convingatoare in ultimele doua sezoane. Dovada a fost sedinta Comitetului Executiv in care directorul general a venit cu o singura propunere, Razvan Lucescu, iar aceasta a fost votata in unanimitate. Surse din apropierea FRF sustin ca presedintele Mircea Sandu este cel care a inclinat balanta in favoarea tehnicianului Brasovului. Motivul? „Nasului” i-a fost frica sa nu isi gaseasca nasul in persoana lui Gica Popescu. Astfel, Sandu a evitat sa il numeasca pe unul dintre Hagi si Petrescu de teama ca acestia vor constitui un atu pentru prietenul lor Popescu in cazul in care acesta ar candida din nou la sefia FRF. Aceleasi surse afirma chiar ca Sandu are de gand sa deruleze un proiect pe termen lung cu Razvan Lucescu, in cadrul caruia sa fie cooptat peste ceva timp si Mircea Lucescu in functia de director tehnic.