Răzvan Cherecheș, anunț înfiorător: “Vor muri oameni, în ianuarie, din cauza măsurilor luate acum”

Publicat: 09/12/2021 | 16:23

Răzvan Cherecheș, profesor de Sănătate publică la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca, nu vede cu ochi buni seria de măsuri de relaxare aprobată, miercuri, de Guvern. Expertul este de părere că, în ianuarie, vor fi foarte multe decese, cauzate de tulpina-mutant din Africa de Sud.

Autoritățile nu s-au lăsat intimidate de faptul că în România au fost confirmate primele cazuri de Omicron și au anunțat că, începând de joi, oamenii pot renunța la masca în aer liber. În plus, s-au eliminat restricțiile de circulație pe timp de noapte pentru nevaccinați, care acum pot merge la mall fără probleme. În plus, în nopțile de Crăciun și Revelion, cetățenii pot petrece liniștiți, fără limită de invitați sau oră de închidere.

(VEZI AICI: CÂȚI OAMENI A UCIS ÎN ÎNTREAGA LUME PANDEMIA DE CORONAVIRUS. NUMĂRUL ESTE HALUCINANT)

Răzvan Cherecheș: “După sărbători vom avea focare”

Seria de măsuri de relaxare l-a pus pe gânduri pe Răzvan Cherecheș, profesor de Sănătate publică la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca. Acesta este de părere că, în ianuarie, foarte mulți români vor muri tocmai din cauza deciziilor aprobate, miercuri, de Guvern.

Noi avem exact aceeaşi abordare pe care am avut-o şi în vară, respectiv relaxăm acum, din timp, deşi nu avem niciun motiv. Totul merge pe o abordare pur populistă, nebazată pe niciun fel de dovezi ştiinţifice, urmând ca după sărbători, şi cu deschiderea şcolii, să avem o creştere accelerată. Cu siguranţă după sărbători vom avea focare care vor continua să se propage în interior, în comunităţi. Românii care vor muri în ianuarie vor muri din cauza măsurilor luate acum, în decembrie”, a spus Răzvan Cherecheș, potrivit Digi 24.

74 de decese cauzate de COVID, în ultimele 24 de ore

Până pe 9 decembrie, 57.434 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 08.12.2021 (10:00) – 09.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 74 de decese, dintre care două anterioare intervalului de referință, (41 bărbați și 33 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. 70 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar patru pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult