Răzvan Burleanu vrea spectatori cât mai repede în tribune: „Meciurile fără spectatori reprezintă o soluţie doar pe termen scurt!”
Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a declarat că reluarea sezonului competițional în Liga 1 și Liga a 2-a fără spectatori este doar o chestiune pe termen scurt fiind dată de situația existentă în acest moment ca urmare a pandemiei de coronavirus care a afectat și țara noastră.
Răzvan Burleanu a dat de înțeles că sunt șanse mari ca din sezonul viitor partidele din fotbalul românesc să se dispute cu suporteri în tribune.
„În momentul de faţă suntem sub incidenţa unui protocol medical din data de 15 mai. Cluburile profesioniste din România, şi mă refer la cele din Liga I şi o parte din Liga a II-a, sunt deja în cantonamente şi respectă acest protocol medical, astfel încât vrem să demonstrăm că putem să ne ţinem de acest plan, aşteptând permisiunea ca de la 1 iunie să putem să intrăm în antrenamente colective. Apoi urmează meciuri amicale, o altă etapă, ca apoi în 13 iunie să putem să începem competiţia, fără spectatori, bineînţeles, în primă fază. Pentru noi, meciurile fără spectatori reprezintă o stare de urgenţă. Ceea ce înseamnă că este o soluţie doar pe termen scurt şi nicidecum o soluţie viabilă pentru viitorul fotbalului”, a declarat Răzvan Burleanu în cadrul evenimentului online „ReStart Sport Summit”, organizat de fostul baschetbalist Virgil Stănescu.
Așa cum v-am informat zilele trecute, ministreul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe a avansat ca termen de reluare a Ligii 1 weekendul 12-14 iunie. În ceea ce privește Liga a 2-a, sezonul se va relua cu sistem de play-off pentru promovare în care lupta pentru accederea în Liga 1 se va da în șase echipe.