Răzvan Burleanu vrea 16 echipe în Liga 1: „E o propunere înaintată de FRF încă din urmă cu doi ani!”
Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal (FRF), nu a exclus varianta schimbării sistemului competițional începând din sezonul 2020-2021, anunțând că o decizie în acest sens va fi luată la încpeutul săptămânii viitoare.
„Noi, ca Federaţie, am înaintat acum doi ani o propunere de creştere a numărului de echipe de la 14 la 16 în Liga 1. În spatele acestei propuneri stă un studiu realizat de federaţie împreună cu UEFA şi cu o companie internaţională de prestigiu în acest domeniu, care a analizat toate aspectele. Cum ar fi audienţele TV, incertitudinea rezultatului unui meci, numărul de spectatori, infrastructură, stabilitate financiară. Deja, când discuţi despre schimbarea sistemului competiţional, obiectivul pe care noi, ca federaţie, ni l-am asumat încă din 2014, a fost acela de a dezvolta sustenabil fotbalul din România”, a declarat Răzvan Burleanu.
Șeful FRF a precizat că forul pe care îl conduce a înaintat încă din urmă cu doi ani o propunere de creștere a numărului de echipe în Liga 1 de la 14 la 16, afirmând că din punctul său de vedere cel mai bun sistem competițional din Liga 1 ar fi cel cu 16 echipe, sistem play-off – play-out, şi cu un meci de baraj între cea mai bună echipă din play-out şi ultimul loc calificabil în Europa din play-off.
„De aceea, considerăm că cel mai bun sistem competiţional din Liga 1 ar fi cel cu 16 echipe, sistem play-off – play-out, şi cu un meci de baraj între cea mai bună echipă din play-out şi ultimul loc calificabil în Europa din play-off. Această schimbare am fi văzut-o oportună pentru sezonul 2021-2022, dar dacă cluburile, LPF şi deţinătorii de drepturi consideră că poate fi implementată încă de acum, cu siguranţă Federaţia va susţine acest demers. O decizie în acest sens putem să luăm abia în şedinţa din 3 august, când vom avea o întâlnire de Comitet Executiv, iar pe agenda de lucru a acestui Comitet Executiv se află şi dezbaterea despre sistemul competiţional la nivelul Ligii 1″, a conchis Răzvan Burleanu.