Razvan Burleanu este noul presedinte al FRF! Totul despre cel care i-a luat locul lui Mircea Sandu
Imediat după ce preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, a anunţat oficial că Răzvan Burleanu a devenit noul preşedinte, acesta a fost felicitat de Vasile Avram.
Turul doi de scrutin pentru alegerea preşedintelui FRF a fost aproape de a fi repetat, deoarece au fost 175 de buletine de vot şi doar 173 de cluburi care şi-au confirmat prezenţa la Casa Fotbalului. În turul doi, trei bilete de vot au fost anulate.
Cine este Razvan Burleanu
Razvan Burleanu, absolvent al Facultatii de Stiinte Politice si fost angajat in cadrul Parlamentului Romaniei si Administratiei Prezidentiale, a fost ales noul presedinte al Federatiei de Fotbal!
Nascut la 1 iulie 1984, la Focsani, Razvan Burleanu este fiul fostului fotbalist al echipei FCM Bacau, Gheorghe Burleanu.
A practicat fotbalul in paralel cu arbitrajul, iar la 19 ani a decis sa renunte la sportul de performanta urmand cursurile Facultatii de Stiinte Politice din cadrul din cadrul Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative (SNSPA) din Bucuresti.
Razvan Burleanu a urmat de asemenea cursuri de specializare in domeniul politicilor si strategiilor de securitate la Universitatea Nationala de Aparare Carol I, Colegiul National de Aparare, definitivându-si studiile prin sustinerea tezei de doctorat in cadrul SNSPA.
Fara sa fie membru al vreunui partid politic, candidatul la presedintia FRF a lucrat succesiv in urmatoarele institutii: Primaria municipiului Bacau, Parlamentul României – Comisia juridica, Autoritatea Electorala Permanenta – controlul respectarii legalitatii in procesele electorale si Administratia Prezidentiala – Departamentul pentru minoritati nationale.
Din 2008, Burleanu este co-presedinte al Institutului European pentru Democratie Participativa – Qvorum.
In prezent se ocupa, din functia de presedinte, de Federatia Romana de Minifotbal, care reuneste peste 30.000 de jucatori si peste 2.000 de echipe din 37 de judete. In acelasi timp, el este din 2012 presedintele Federatei Europene de Minifotbal, for cu 29 de federatii nationale afiliate printre care se numara Anglia, Germania, Spania, Italia, Rusia, Polonia, Cehia, Grecia, Turcia si peste un milion de jucatori legitimati.
Actualul presedinte al Federatiei Romane de Fotbal, Mircea Sandu, a anuntat ca nu mai doreste inca un mandat la sefia institutiei.
Gica Popescu era favoritul alegerilor si avea sustinerea lui Mircea Sandu, insa a fost trimis ieri la inchisoare in Dosarul Transferurilor si a ajuns deja in arest.
G.C.