Dacă la începutul colaborării doar se tachinau în timpul matinalului de la Antena Stars, iată că între timp termenii relației s-au schimbat între Răzvan Botezatu și colega lui de platou Mădălina Dumitru.
Nu este pentru prima oară când se vorbește despre o relație între cei doi. Doar că, în 2016, aceștia au ales să se separe și să rămână doar prieteni. “De azi drumurile noastre s-au separat! Am ales să rămânem doar colegi de platou . Mulţumim! “, a fost mesajul făcut public de Raluca Dumitru. Aceasta nu a spus care sunt motivele ce au dus la ruptură.
iată că doi ani mai târziu, cei doi au revenit la sentimentele de odinioară și au început să se comporte din nou ca un cuplu, și unul chiar cu planuri serioase. Și asta pentru că la una dintre ieșirile lor în oraș și-au chemat și mamele pentru a le da, cel mai probabil, și ”binecuvântarea” lor. cei patru s-au simțit minunat, iar Răzvan chiar a scris în dreptul unei fotografii care îi cuprinde pe toți ”Ieșire în familie”.
Citește și SURPRIZA PE CARE COLEGII I-AU FĂCUT-O LUI RĂZVAN BOTEZATU: ”ALO?!” CUM A REACȚIONAT PREZENTATORUL