Răzvan Botezatu a fost eliminat din show-ul de la ProTV, după ce a strigat ”Sunt celebru, scoate-mă de aici”. Ajuns în România, fostul concurent a recunoscut că are nevoie de psiholog din cauza trăirilor intense cu care s-a confruntat în emisiune.
Răzvan Botezatu nu a mai rezistat în concurs, iar din acest motiv a decis într-una dintre zile să renunțe. Condițiile grele, probele dificile, dar în principal discuțiile cu ceilalți concurenți, în special cele cu Cristi Mitrea l-au făcut să ia această decizie.
În cadrul unui interviu recent, fostul prezentator a dezvăluit cu ce probleme se confruntă în prezent.
„Sunt răvăşit şi confuz, trebuie să mă adun o perioadă. S-au întâmplat multe, iar jungla a reuşit să scoată din sufletul meu multe cutii cu traume închise şi uitate acolo undeva, crezând că au fost vindecate. Mă bucur că le-am conştientizat şi am avut timp să mă gândesc la multe lucruri din viaţa mea în tot acest timp rupt de lume, realitate şi tehnologie. În acest moment, sunt fericit că am avut parte de o experienţă aşa frumoasă, dar şi extrem de dură. Îmi pare rău că plec, dar totodată simt că nimic nu e întâmplător şi atât a fost necesar să rămân în această competiţie”, a spus Răzvan Botezatu, pentru click.ro.
Bote a recunoscut faptul că traumele din copilările au fost scoase din nou la suprafață de comportamentul unor colegi, iar acum are nevoie de ajutorul psihologului pentru a trece peste.
„Condiţiile din junglă, mâncarea, timpul care trecea foarte greu. Aveam impresia că sunt de luni de zile acolo. Acest reality-show mi-a scos la iveală traumele din copilărie, traume pe care le credeam vindecate. Traume care au ieşit foarte repede la suprafaţă odată cu comportamentul agresiv al unor colegi din echipa mea, eu provenind dintr-o familie cu tată alcoolic, agresiv verbal şi fizic. Mi-a fost greu! M-am dus montat psihic pe animale şi probe, dar proba cea mai grea a fost în tabără, cu colegii mei”, a mai spus concurentul, care acum merge la psiholog.
„Regret că nu am găsit forţa interioară să mă adun şi împreună cu Lidia Buble să facem curăţenie în junglă. M-au lovit pervers, dar revin eu”, a mai spus Răzvan.
Totodată, Bote a recunoscut faptul că ar repeta experiența în aceeași formulă pentru că acum se simte mult mai puternic.
„În aceeaşi formulă. Că merg la psiholog. Şi a doua oară nu vor mai putea să lovească acolo unde au mirosit punctul sensibil”, a mai recunoscut el.
Mulți dintre telespectatorii, care au așteptat cu sufletul la gură să urmărească emisiunea de la Pro TV, susțin faptul că show-ul nu s-ar filma în Republica Dominicană, ci în studiourile Buftea. Deși au fost postate pe rețelele de socializare imagini de pe platourile de filmare, chiar înainte ca show-ul să înceapă pe micile ecrane, unii dintre telespectatori susțin faptul că decorul nu ar fi real, ci din plastic, și că se oferă impresia că se filmează într-un studio.
”Am așteptat cu nerăbdare această emisiune nouă de la Pro TV, însă dezamăgirea a fost mare. Vă spun și de ce: 1. Decorurile sunt false, cu frunze din plastic, zona de campare este fără pată de culoare, impresia este că ei nici nu se află Dominicană, ci într-un studio din Buftea!!! Singurul decor cât de cât autentic este cel în care prezintă de la înălțime cei doi, cu excepția florilor din plastic de pe acea terasă. 2. Formatul este absolut grotesc!! Să pui astfel de scârboșenii în fața publicului mi se pare ireal. Proastă inspirația regizorului!! 3. Unele și nu puține dintre așa zisele vedete din show sunt de prost gust și prost crescute, au început să înjure din primele secunde. În fine, o să spuneți să schimb canalul dacă nu îmi place. Ei, exact asta voi face. Un show cel mult mediocru la toate capitolele!!”, a scris un utilizator pe Facebook.