Râzi cu lacrimi! Ce a scris un oltean în declarația pe propria răspundere: „Declar că mă duc până la vecinu’ să…”
Completarea declarației pe propria răspundere este, încă, obligatorie, iar după ce România va intra în stare de alertă – după data de 14 mai, atunci când starea de urgență nu va mai fi prelungită – vor exista unele situații (părăsirea localității de reședință, spre exemplu) în care vor trebui menționate destinația și intervalul de timp alocat deplasării.
Oamenii au încercat, în marea lor majoritate, să fie corecți și să completeze cu simț de răspundere declarațiile, iar unele dintre acestea s-au viralizat în mediul online. Este și cazul unui oltean care a dorit să ciocnească ouă roșii cu un vecin, în timpul Sărbătorilor Pascale, așa că a pus mâna pe pix și a completat declarația respectivă, pentru ca oamenii legii să nu îl amendeze.
”Declarație. Am plecat pe cărare până la vecinu. Declar că nu stau mult numa o țâră. Mă duc până la el să ciocnesc un ou cu el. Tot pe cărare mă întorc acasă”, a scris olteanul în declarația pe propria răspundere, spre amuzamentul internauților.