Daniela și Florin s-au decis să-și facă nunta în primăvara anului 2023 și au anunțat evenimentul într-un mare fel. Viitorii miri au făcut o invitație care cu greu ar putea fi refuzată, plină de umor și fără perdea. Bonus: au fost trimise cu un an înainte, ca să evite „scuzele”.
Invitația de nuntă este unul dintre cele mai importante detalii, care îl poate face pe destinatar să vină, sau nu, la marele eveniment. Pentru că „tariful” de la masă nu este deloc unul mic în 2023 și mulți fug de nunți ca să nu-și mai cheltuie banii, un cuplu a găsit cea mai faină idee de a-și chema prietenii și rudele. Râzi cu lacrimi când citești!
Mai mult de atât, au făcut glume atât la adresa părinților, făcându-i extrem de bătrâni, cât și la cea a nașilor, spunând că ar fi fost chitre cu îmbrăcarea miresei, datină din bătrâni.
„Cu greu, că abia-abia m-a cerut, noi, Daniela și Florin, vă invităm să vă achitați obligațiile cei la care am fost, cei care n-aveți obligații, o să aveți și voi copii, deci noi zicem să veniți.
Să nu băgați scuza că plecați în concediu sau că v-am anunțat din scurt, că invitația asta ați primit-o cu un an înainte. Deci nunta este pe 22 aprilie 2023.
Alături de noi vor fi părinții noștri (care își cheamă toate neamurile care sunt datoare de la nunta lor din 1900 toamna, dar și nașii. Ei ne vor fi părinți spirituali fiindcă sunt cam coate-rupte. Abia a vrut să-mi ia nașa un amărât de voal.
Cununia religioasă va avea loc la biserica x (pentru că nașul a zis că nu ne plătește mofturile să facem la catedrală), la ora 15:00”, scrie pe invitația de nuntă.
(CITEȘTE ȘI: Calendar nunți 2023. În ce zile nu se vor face)
Continuând într-un stil plin de umor, Daniela și Florin au zis să clarifice și clasica problemă: cât să las la masă? Așadar, din start și-au anunțat invitații că meniul pentru o persoană costă nu mai puțin de 130 de euro. În plus, cine vine mai târziu, o să fie „pedepsit” așa cum nu s-ar aștepta.
„Pentru că va avea loc la restaurant y (e 130 de euro meniul, să nu mai căutați pe net), începând cu ora 19:30, sau 18:30 pentru ăștia care nu vreți să fiți primii. Dacă întârziați, vă punem marșul să se holbeze toți la voi.
Vă așteptăm cu drag!
PS: Să nu vă prind pe vreuna în alb, că vă trimit acasă!”, scrie pe invitația inedită.