Răzbunarea Lidiei Buble pe Răzvan Simion a fost dureroasă pentru vedeta Antenei 1: „I-am dat peste spate de i-au pârâit vertebrele!”

Publicat: 01/08/2023 | 13:00

Lidia Buble a fost dezarmant de sinceră, în cadrul interviului oferit la emisiunea CANCAN EXCLUSIV. Chiar dacă succesul fulminant trăit pe tărâmul american o ține în permanență ocupată, artista nu uită de unde a plecat! Cântăreața rememorează, cu jovialitate, fragmente din ce a trăit până să atingă culmile gloriei. Unul dintre factorii dezvoltării umane a Lidiei Buble este relația avută cu Răzvan Simion, admite interpreta.

Episodul de-a dreptul insolit trăit de Lidia și Răzvan a fost la filmările pentru clipul piesei „Sub apă”. Hit-ul de un real succes a beneficiat și de imagini pe măsură. Actorii și-au dat silința, până când Lidia Buble a scăpat de sub control bâta de baseball cu care trebuia să spargă un obiect de mobilier. Instrumentul de lovire s-a proptit direct pe spatele lui Răzvan, lăsând urme adânci.

( NU RATA: LIDIA BUBLE ELUCIDEAZĂ MISTERUL: S-A LOGODIT? ADEVĂRUL DESPRE INELUL DE PE DEGET: ”NU-L MAI DAU JOS!” )

Lidia Buble a făcut mărturisiri insolite din relația cu Răzvan Simion, la CANCAN EXCLUSIV (Foto: captură video)

Răzvan Simion, lezat de Lidia Buble cu bâta de baseball la filmările clipului „Sub apă”: „Au pârâit vertebrele de sus până jos, m-am răzbunat pentru toate!”

CANCAN EXCLUSIV: Clipul piesei „Sub apă” este filmat, evident, subacvatic. Nu ți-a fost oarecum teamă? Care este cea mai mare fobie a Lidiei Buble?

Lidia Buble: Cea mai mare fobie a mea sunt goangele. Tot ce e goangă, zburătoare, târâtoare, nu contează. Dar trebuie să recunosc că până la filmările clipului „Sub apă”, nu puteam să stau sub apă cu ochii deschiși, fără mână la nas. Trebuia să îmi pun ochelarii și să mă țin de nas, ceea ce în clip nu puteam să fac. Trebuia să fiu expresivă, să joc, să mă cred sirenă în videoclip. Și înainte cu două zile de filmările clipului m-a sunat regizorul și mi-a zis «ai două ore la dispoziție în care să înveți să respiri cu tub de oxigen sub apă și să stai fără mână la nas, să îți calmezi piticii de pe creier, că totul o să fie bine».

Și în alea două ore atât de tare m-am ambiționat, că am zis «nu există, ce, eu sunt mai proastă, copiii de trei ani stau sub apă și eu nu pot să stau?». M-am ambiționat, am stat două zile la acel videoclip, prima parte am filmat-o undeva, într-o hală, în București. Și sub apă undeva lângă București, într-un bazin cu o apă specială, care cumva nu îți afecta ochii. Cert este că am filmat vreo opt ore, când s-au terminat filmările am ieșit din apă și am zis «eu am orbit, eu nu mai văd nimic».

Vedeam extrem de încețoșat, vreo două zile am crezut că mi-am pierdut vederea la filmările acelui clip. A fost cu peripeții, actorului principal din acel videoclip era să îi rup spatele, că a fost la un moment dat o scenă cu bâta de baseball, când trebuia să sparg acvariul. La prima încercare, când m-am învârtit odată, i-am dat peste spate, s-a auzit «aaaahhhh». Au pârâit vertebrele de sus până jos, m-am răzbunat pentru toate. Dar n-a fost intenționat, glumesc acum, cu ghilimelele de rigoare.

( CITEȘTE ȘI: RĂZVAN SIMION A FĂCUT MARELE ANUNȚ! CÂND ARE LOC NUNTA CU DALIANA: „A ALES ȘI ROCHIA” )

Pildele extrase de Lidia Buble, după relația cu Răzvan Simion, dezvăluite la CANCAN EXCLUSIV: „Am învățat ce să nu mai accept!”

CANCAN EXCLUSIV: Ai plâns vreodată din iubire?

Lidia Buble: Știi când am plâns și mi s-a părut că e sfârșitul lumii, și cred că asta ni se întâmplă tuturor? După prima relație serioasă, când pleacă ăla, zici că ți-a fugit pământul de sub picioare, că vine apocalipsa, că se termină lumea, că altul nu mai e. De când mă știu, numai relații serioase am încercat să am. Totdeauna ziceam «cu ăsta mă mărit, cu ăsta rup norii». Primul iubit cu care am stat aproape cinci ani a fost 20% motivul pentru care am venit la București.

În rest, am venit pentru facultate, pentru un trai mai bun și că era aici sora mea, Esti. Și băiatul ăsta a avut un procent destul de OK în influențarea mea pentru a veni la București. Am plâns atunci, dar nu să zic că s-a terminat lumea. Ca după prima relație, suferi, că zici «fuse și se duse». După aceea, intervine maturizarea și îți dai seama că fiecare om vine cu un scop în viața ta. Și cel mai important e să vezi partea plină a paharului. Mie mi-a plăcut, că de la fiecare om care a venit în viața mea și a și plecat, am avut de învățat foarte multe lucruri.

Am avut de învățat foarte multe din acea relație și sunt recunoscătoare. Și nu-mi pare rău de absolut nimic, pentru că și în acea relație m-am format drept omul care sunt astăzi și de care sunt foarte mândră. De acolo am învățat ce să nu mai accept, ce greșeli să nu mai fac, că dacă nu treceam pe acolo, n-aș fi știut ce îmi doresc în ziua de astăzi. Și azi, omul respectiv m-a ajutat să-mi dau seama exact ce-mi doresc și exact ce vreau de la viață. Și exact cum îmi doresc să fiu tratată și respectată și iubită!

( ACCESEAZĂ ȘI: LIDIA BUBLE, SECRETUL SILUETEI SALE! ARTISTA FACE ACEST LUCRU ÎN FIECARE SĂPTĂMÂNĂ, IAR REZULTATELE SUNT SPECTACULOASE: „E NELIPSIT DIN PROGRAMUL MEU” )

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.