Președintele Klaus Iohannis a promulgat recent o lege care are ca scop combaterea fenomenului de „revenge porn”. Mai exact, cei care vor distribui imagini intime fără acordul persoanelor implicate vor fi pedepsiți cu închisoarea. Practica este adesea întâlnită în cazurile de răzbunare amoroasă, când un fost partener alege să îi provoace suferință fostei sau fostului prin publicarea fotografiilor destinate exclusiv cuplului.
Conform noii legi, persoanele vinovate de revenge porn vor fi pedepsite cu închisoarea care variază de la 6 luni la 3 ani de închisoare, iar în cazurile mai puțin grave se poate aplica doar o amendă. Inițiatorii acestei legi subliniază faptul că majoritatea victimelor revenge porn sunt femei, iar autorii șantajului sunt adesea foștii soți sau foștii iubiți.
Impactul distribuirii neautorizate a acestor imagini poate fi devastator pentru persoanele hărțuite. Aceste persoane se expun riscului de a-și pierde locul de muncă, de a deveni victime ale agresiunilor din partea unor străini care le-au văzut în ipostaze compromițătoare. Consecințele psihologice ale acestei hărțuiri pot fi extrem de grave, ajungând chiar până la sinucidere, avertizează specialiștii în domeniul psihologiei.
Proiectul de lege a fost inițiat de USR în 2019, în urma consultării cu mai multe organizații neguvernamentale dedicate apărării drepturilor femeilor. Prin adoptarea acestei legi, România se alătură altor țări precum Germania, Franța, Marea Britanie, SUA, Canada, Australia, Japonia sau Filipine, care deja au implementat legislație pentru combaterea fenomenului de revenge porn.
CITEȘTE ȘI: S-a dat legea aşteptată de o mulţime de români! Primesc 1.000 de lei, pe carduri
Astfel, cei care apelează la aceste practici vor suporta consecințele legale severe.
„Atingerea adusă vieţii private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă. Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate sau identificabile după informațiile furnizate, fără consimțământul persoanei înfățișate, de natură să provoace acesteia o suferință psihică sau să aducă o atingere a imaginii sale, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, se mai arată în legea promulgată de președintele Klaus Iohannis, notează Adevărul.
De asemenea, legea precizează ți ce înseamnă termenul de „imagine intimă”. Astfel, „prin imagine intimă se înţelege orice reproducere, indiferent de suport, a imaginii unei persoane nude, care îşi expune total sau parţial organele genitale, anusul sau zona pubiană sau, în cazul femeilor, şi sânii, ori care este implicată într-un raport sexual sau act sexual”.