Atât Andra, cât și Delia fac parte dintre artistele de top din România. Deși cele două cântărețe sunt percepute de unii ca fiind rivale, le-ar lega o prietenie destul de strânsă. Succesul dobândit în ani de muncă le-a ocupat agenda ambelor dive, iar cererile pentru concerte sunt din ce în ce mai numeroase. Datorită profesionalismului de care dau dovadă, Andra și Delia reușesc să se “împartă” cu bine între viața privată și cea artistică. Iar nivelul ridicat la care cele două artiste au ajuns se reflectă și în sume considerabile.
Numeroasele proiecte în care sunt angrenate le-au permis să adune averi consistente. Chiar dacă, în cazul Deliei, a fost vorba, în ultima vreme, și de anumite pierderi, în urma unor investiții ale soțului său, în zona cryptomonedelor, subiect despre care CANCAN.RO a relatat pe larg.
Având în vedere poziția pe care o ocupă în showbiz-ul românesc, nu e de mirare că Andra ar aduna venituri lunare care depășesc lejer 10.000 euro.
Pe lângă contractele cu PRO TV, artista se mândrește cu diferite colaborări de imagine, care îi aduc un plus în buget. Evident, nu sunt de neglijat nici evenimentele private. Soția lui Cătălin Măruță ar primi, astfel, în jur de 6.000 de euro pentru un concert de aproximativ două ore.
Nici Delia nu e mai prejos. Numeroasele proiecte pe care artista le onorează s-ar traduce în venituri frumoase. Iar aparițiile televizate ar contribui și ele, substanțial, la averea Deliei. Cântăreța este implicată în mai multe afaceri, mai ales legate de showbiz, care i-ar aduce profituri de milioane de lei.
Diferența dintre Delia și Andra ar consta însă în tariful pentru evenimentele private. Soția lui Răzvan Munteanu este mai pretențioasă atunci când vine vorba de concerte. Suma la care ajunge Delia pentru un eveniment se învârte, potrivit unor surse, în jurul a 19.000 de euro.