Războiul pentru play-off se va da vineri de la ora 20:30 » Avem programul ultimei etape a sezonului regular al Ligii 1!
Ultimele două necunoscute din „top 6” se vor decide în ultima rundă a sezonului regular al Ligii 1 care va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni.
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat că partidele în care vor fi implicate echipele care luptă pentru ultimele două locuri de play-off, se vor disputa în aceeași zi și de la aceeași oră, respectiv vineri de la ora 20:30.
Vă reamintim că victoria pe care Chindia Târgoviște a obținut-o la Buzău cu FC Voluntari scor 1-0 în cadrul rundei 29, menține deschisă lupta la play-off. Astfel în ultima rundă a Ligii 1 vor lupta de la distanță pentru ultimele două locuri în „top 6”, FC Botoșani (41 pct.), Academica Clinceni (41 pct.) și Chindia Târgoviște (39 pct.).
La fel de interesantă se anunță a fi și lupta pentru stabilirea ierarhiei la vârful Ligii 1, în joc în ultima etapă fiind pus primul loc. Lider înaintea ultimei runde se află FCSB cu 64 de puncte, „roș-albaștrii” având un singur punct avans față de CFR Cluj, care este pe locul secund.
Toate partidele programate în ultima etapă a Ligii 1 a sezonului regular vor fi transmise în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.
Program etapa 30 Liga 1
Vineri, 9 aprilie
ora 20:30 Dinamo Bucureşti – Academica Clinceni
ora 20:30 FC Argeș – Chindia Târgovişte
ora 20:30 FC Voluntari – FC Botoşani
ora 20:30 Astra Giurgiu – UTA Arad
Sâmbătă, 10 aprilie
ora 19:00 Sepsi OSK – FCSB
Duminică, 11 aprilie
ora 21:30 Universitatea Craiova – CFR Cluj
Luni, 12 aprilie
ora 17:30 Politehnica Iași – FC Hermannstadt
ora 20:30 Viitorul Constanța – Gaz Metan Mediaş