Războiul dintre Niculina Stoican și Constantin Enceanu a trecut la alt nivel! Cum l-a umilit artista pe interpret, după ce acesta a dat-o în judecată! ”Jenant! M-a pus să dau examenul de capacitate la 59 de ani”

Publicat: 26/10/2023 | 16:02

Aflat în proces cu managerul Ansamblului Constantin Tănase, Niculina Stoican, Constantin Enceanu  a fost chemat să dea examen, pentru a i se recunoaște meritele și a fi avansat la ultimul grad profesional. La 59 de ani, artistul a fost solicitat să cânte o doină și să descifreze un solfegiu, lucru care l-a iritat destul de tare, dată fiind experiența și notorietatea sa. CANCAN.RO are toate amănuntele.

Constantin Enceanu a trecut cu maximum de puncte peste examenul „de capacitate”, pe care l-a susținut la 59 de ani!

Constantin Enceanu, unul dintre cei mai valoroși artiști de muzică populară (Foto: Facebook)

În ciuda faptului că va fi avansat la ultimul grad profesional, înainte de a se termina procesul pe care l-a deschis, artistul nu ne-a ascuns că se simte iritat de faptul că a fost nevoit să treacă printr-o comisie în ciuda experienței și notorietății sale. Și că acest lucru are la bază, practic, o ambiție de-a managerului instituției, Niculina Stoican.

„Am avut examen de capacitate, după o experiență de atâția ani. E legal așa ceva, toate probele au fost orale. Cu o comisie formată din 4-5 membri. De regulă sunt din instituția respectivă, dar doamna manager a vrut să fie altceva. La mine cei din comisie au fost de la Teatrul Liric și de la Filarmonica

Fără lipsă de modestie, nimeni dintre aceștia nu are numele meu. Dar oamenii au fost ok. Le-am cântat o doină, le-am spus ceva despre zona mea folclorică. Lucruri pe care le știau și fără să mă pună să le fac. La prima vedere, m-au pus să descifrez un solfegiu și ceva despre regulamentul de ordine interioară. Pe care eu, ca și manager fiind, acum câțiva ani, îl știam vrând-nevrând. Dar probabil a fost o ambiție a doamnei manager. Altfel nu-mi explic”.

„Asta m-a iritat și pe mine”

„Asta m-a iritat și pe mine. Totuși, dacă la nivel de țară, fără lipsă de modestie, sunt cotat printre cei mai bun artiști din țară, pentru ce a fost nevoie și de așa ceva? Le-am și spus, hai să punem agendele pe masă, să vedem ce și cum. Dar asta e. A fost o etapă pe care am depășit-o cu bine”, a declarat Constantin Enceanu în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

CITEȘTE ȘI: GHEORGHE TURDA CONTINUĂ SERIA DEZVĂLUIRILOR ÎN SCANDALUL CU CONSTANTIN ENCEANU: „A FOST O ÎNSCENARE PROST REGIZATĂ…”

„Bani mi-a dat Dumnezeu când nu am crezut”

Artistul a evitat însă să dea un răspuns privind motivul pentru care Niculina Stoican l-a umilit, după ce i-a deschis proces:

„Întrebați-o pe dânsa ce are cu mine. Nu comentez faptele altora.

Important e că totul se termină cu bine. Sunt prins acum cu festivalul Maria Tănase și nu am avut timp să discut cu avocatul ce voi face acum cu procesul pe care l-am deschis. Depinde de mine. Dar eu nu am vrut altceva decât să mi se recunoască drepturile, banii nu mă interesează, mi i-a dat Dumnezeu când nu am crezut. Era voba de un drept de-al meu care voiam să fie recunoscut criptic”.

VEZI ȘI: CINE SE OCUPĂ DE AFACEREA LUI CONSTANTIN ENCEANU, DUPĂ CE ARTISTUL S-A OPERAT: „GREUTATEA CADE PE UMERII LOR”

„Am făcut cinci luni recuperare, zi de zi”

Altfel, artistul, operat în urmă cu câteva luni, a fost recent la un control medical și a aflat că totul a decurs foarte bine de la acea intervenție chirugicală, la genunchi:

„M-a văzut domnul doctor. Nu-i venea să creadă, că nici nu se cunoaște că am avut intervenția la genunchi. Dar depinde 50 la sută de materialul clientului, de tine ca și pacient. Eu am făcut 5 luni de zile recuperare, zi de zi. Am renunțat atunci la o parte din evenimente și m-am ocupat de mine. Trebuie să ai timp și de tine. Organismului îi ceri, îi ceri, dar mai trebuie să-i și dai”.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.