Războinicii au fost din nou învinşi de Faimoşi, cu 10-5. Un concurent din echipa lor va pleca. Cei trei concurenţi din echipa lor care au fost nominalizaţi sunt Diana, Bogdan şi Radu.
„Nu mi se pare ciudat, nu judec nominalizarea nimănui, contez pe cei de acasă”, a spus Diana.
„Sincer, nu mă aşteptam să fiu nominalizat, dar îi respect decizia Alinei. Rămâne la latitudinea oamenilor de acasă dacă plec sau rămân. Am încercat să mă retrag când a fost vorba de un conflict. Publicul merită să vadă 100% din potenţialul meu”, a spus Bogdan.
Radu, care este într-un conflict cu Anca, cea care a câştigat confruntarea individuală, a fost şi el nominalizat. Este a doua nominalizare la eliminare pentru el. „Sigur, ştiam că voi fi nominalizat chiar de Anca. Nu pot să schimb decizia ei, nici nu vreau. Mă şi amuză, la un moment dat a vorbit de performanţele fizice. Eu n-o să fac lobby aşa cum face ea, că am vârsta pe care o am, am coloană vertebrală”, a spus Radu.
După ce au fost învinşi din nou de „Faimoşi”, în echipa „Războinicilor” tensiunile s-au amplificat, iar Anca şi Radu au fost implicaţi într-un scandal de proporţii. Înainte de scandalul uriaş din autocar, Radu le spunea colegilor că Anca nu a procedat corect nominalizându-l pe Ionuţ, care a adus puncte. Anca şi maratonista Mariana s-au confruntat la proba individuală, iar Anca a avut câştig de cauză. După confruntare, în autocar, Anca şi Radu s-au certat foarte tare. „M-ai ajutat tu la proba individuală? Du-te repede, du-te tare spre casă”, i-a spus Anca lui Radu.
Anca este de părere că Radu este punctul slab al echipei. „El se vrea un lider, dar dezbină echipa”, a susţinut Anca în faţa colegilor. „Sunt curat, am coloană vertebrală, singură îşi taie craca de sub picioare. S-a certat cu Rafaela, a jignit-o, este în conflict cu toată lumea”, a replicat Radu.