Război pe „Parc des Princes” » PSG caută al 20-lea rezultat pozitiv în confruntările „directe” cu Marseille!
Cea de-a XI-a rundă din Ligue 1 programează în această seară de la ora 22:00 pe „Parc des Princes” clasicul PSG- Marseille.
Cele două formații sunt despărțite în campionat de opt puncte. PSG este lider cu 24 de puncte și își poate mări avansul față de locul 2 pe care se află în prezent Nantes cu 19 puncte la opt lungimi. Marseille este pe locul 5, la doar două puncte de podium, iar cu o victorie pe „Parc des Princes” ar egala la puncte Nantes și ar veni în spatele cleor de la PSG.
PSG traversează o formă foarte bună având victorii pe linie în ultimele cinci confruntări. În ultimele trei meciuri, Mbappe & co au făcut spectacol marcând numai puțin de 13 goluri în poarta adversă. Pe teren propriu în acest sezon de Ligue 1, singura echipă care a reușit să-i pună probleme PSG-ului a fost Reims, echipă care de altfel a și plecat cu toate cele trei puncte puse în joc în acest meci, scor 2-0.
Marseille nu a pierdut decât două meciuri în acest sezon, la fel ca PSG, dar a remizat în patru dintre celelalte opt dueluri. Marseille a pierdut un singur meci pe teren advers, scor 3-1 cu Amiens. A învins pe Nice cu scorul de 2-1 și pe Monaco, scor 4-3, remizând cu Nantes, scor 0-0.
PSG e neînvinsă în ultimele 19 dueluri directe cu Marseille din toate competițiile, ultimul succes al celor de la O.M. datând din 27 noiembrie 2011, scor 3-0 pe „Velodrome”.
Echipe probabile PSG – Marseille
PSG: Navas- Meunier, Marquinhos, T. Silva, Bernat- Verratti, Paredes, Di Maria- Sarabia – Mbappe, Icardi
Marseille: Mandanda- Sarr, Caleta-Car, B. Kamara, Sakai- Rongier, Strootman, Sanson- Khaoui, Benedetto, Payet
Program etapa a XI-a Ligue 1
Nantes- AS Monaco 0-1
Lille – Bordeaux 3-0
Strasbourg – Nice 1-0
Brest – Dijon 2-0
Lyon – Metz 2-0
Reims – Nîmes 0-0
Montpellier – Angers 0-0
Duminică, 27 octombrie 2019
Ora 16:00 Rennes – Toulouse
Ora 18:00 Saint-Etienne – Amiens
Ora 22:00 Paris SG – Ol. Marseille