Atunci când silueta unei femei este criticată, poate fi mai dureros chiar şi decât înjurăturile de mamă. Mădălina Ghenea a turbat după ce Rocsana Marcu a tras cu arcul săgeţi otrăvite în formele rotunjite ale top modelului. „Răutate, prostie, frustrare şi invidie”, i-a răspuns Ghenea prezentatoarei tv pe care o mai ameninţă şi cu avocaţii. Mădălina îi mai transmite Rocsanei că ea e cea care suportă costurile hotelurilor în care se cazează cu iubitul milionar, Matei Stratan.
Despre Mădălina Ghenea putem spune orice, mai puţin c-ar fi… naşparlie. Formele sale înnebunesc orice bărbat şi stârnesc invidii în rândul femeilor care sunt departe de măsurile perfecţiunii, 90-60-90. Prezentatoarea tv Rocsana Marcu, a sesizat că abdomenul Mădălinei Ghenea ar fi sărit de măsurile unui manechin, mirându-se de burta acesteia ca de un pepene. De aici, a început scandalul!
„Ia uite, o filmează iubitul! Şi lui îi place s-o filmeze! Uite a făcut şolduleţe… Ce burtă avea!!! Ai văzut ce burtă avea? Deci, e însărcinată. Ce burtă umflată… sau de la pastele din Italia? Uite-o câta mai burta areee!!! Deci, are burta mai mare decât posteriorul!”, spunea mirată Rocsana Marcu în emisiunea pe care o prezintă.
„Rocsana Marcu, nu îmi explic dacă este vorba de răutate, prostie ,frustrare, invidie sau toate la un loc. Mă jigneşti incredibil. Îmi este foarte greu să mă cobor la nivelul tău şi să îţi răspund, nu îmi rămâne decât să apelez din nou la avocaţii mei. Cât despre burtica mea… tu, draga mea, ai oglindă acasă???”, i-a răspuns Ghenea pe facebook.
Rocsana nu s-a luat doar de burta Mădălinei ci şi de ce bagă în ea pe banii iubitului milionar.
„Mititica, eu cred că fata asta a fost o fată simplă, amărâtă, în Slatina. Pentru că altfel n-ai putea sa suferi atât de tare de tine şi toată ziua să postezi numai hoteluri de lux. Nu crezi că dintr-o frustrare face aceste lucruri?”, a mai spus Marcu.
Ca să-i închidă gura, sau să-i dea peste bot, Ghenea a asigurat-o că nu profită de milioanele de euro ale lui Matei Stratan şi că ea ar fi cea care plăteşte.
„În acest moment sunt la Napoli împreună cu staff-ul meu şi cu iubitul meu. Transportul şi cazarea sunt asigurate, ca de fiecare dată, de clienţii mei. De fiecare dată când călătoresc pentru un contract, persoana care mă însoţeşte va călători, va mânca şi va fi cazată pe banii mei, munciţi de mine, contrar celor spuse de Rocsana Marcu. Ruşine să îţi fie!”, a mai scris Mădălina Ghenea.
În trecut, Rocsana Marcu a avut aceleaşi curiozităţi şi în privinţa burţii Biancăi Drăguşanu şi a operaţiilor acesteia. La fel, totul s-a terminat într-un scandal monstru.