Razboi interetnic in judetul Brasov

De: Cancan
Publicat: 23/08/2007 | 00:00

Razbunare. Ungurii au vrut sa dea foc rromilor din comuna Apata Cosmin Torr O confruntare violenta a avut loc, ieri noapte, intre maghiarii si rromii din comuna brasoveana Apata. Suparati ca rromii le fura recoltele de pe camp, maghiarii au iesit in strada, hotarati sa-si faca singuri dreptate. Trei persoane au fost ranite. Pentru calmarea spiritelor a fost nevoie de interventia a 130 de jandarmi si politisti. Potrivit jandarmilor brasoveni, scandalul ar fi izbucnit la miezul noptii, dupa ce mai multi rromi au incercat sa fure lucerna si l-ar fi batut pe paznicul culturilor. Politistul comunitar care a intervenit a fost si el ranit, motiv pentru care localnicii s-au inarmat cu bate, furci si pietre decisi sa puna capat faradelegilor. Sute de oameni au iesit in strada impartiti in doua tabere. In urma confruntarilor, ce au fost la un pas de macel, trei persoane au fost ranite si geamurile mai multor case au fost facute tandari. Scandalul a fost aplanat numai dupa interventia a 130 de politisti si jandarmi. In ochii rromilor, vinovat pentru aceasta situatie este primarul comunei, Iuliu Boloni, care i-ar fi incitat pe maghiari la violente. In schimb, maghiarii spun ca furturile de pe camp sunt o obisnuinta in ultima vreme. Primarul a declarat ca va forma o echipa de 25 de persoane care sa puna capat furturilor. Rromii surprinsi la furat sunt acum cercetati in stare de libertate, fiind acuzati de ultraj contra bunelor moravuri si tentativa de furt. Comuna Apata are 3.200 de locuitori, dintre care mai bine de jumatate sunt de etnie rroma.