RATB: Linia de tramvai 41, suspendată sămbătă și duminică din cauza unor lucrări de revizie
RATB anunță, joi, că linia de tramvai 41 va fi suspendată sâmbătă și duminică, deoarece Regia va executa mai multe lucrări de revizie, ce vor viza calea de rulare a tramvaielor, rețeaua electrică și peroanele, fiind înființată pentru călători o linie navetă de autobuze 641, aferentă traseului.
„În perioada 25 – 26.08.2018, Regia Autonomă de Transport Bucureşti va executa lucrări de revizie la linia 41 de tramvaie, lucrări ce vor viza atât calea de rulare a tramvaielor, cât şi reţeaua electrică de contact şi peroanele pentru călători. Din această cauză, linia 41 se suspendă. Pentru preluarea călătorilor de pe traseul acesteia, se înfiinţează linia navetă de autobuze 641, care va funcţiona între terminalul „Piaţa Presei Libere” şi terminalul ,,Ghencea”, pe Bd. Expoziţiei, Bd. Mărăşti, Bd. Mareşal Alexandru Averescu, Str. Turda, Pasajul Grant, Şos. Crângasi, Str. Virtuţii, Pasajul Lujerului, Str. Braşov, Bd. Ghencea”, au precizat reprezentanții RATB, printr-un comunicat de presă.
Autobuzele vor opri astfel, potrivit sursei citate: Pe sensul către terminalul „Ghencea” – pe Bd. Mărăşti, în staţiile ,,Oprire”, amplasate în zona Institutului de Agronomie şi după intersecţia cu Str. Alexandru Constantinescu; pe Str. Turda, în staţiile ,,Oprire”, amplasate după intersecţia cu Bd. Ion Mihalache, respectiv înainte de Pasajul Grant; pe Şos. Crângaşi şi Str. Virtuţii, în staţiile liniei 178, precum şi în noua staţie ,,Oprire”, înainte de Bd. Uverturii; pe Str. Braşov, în staţiile liniilor 105, 173 şi 221, precum și în noua staţie ,,Oprire”, situată după intersecţia cu Bd. Timişoara; în terminalul Ghencea, în staţiile liniei 221;
Iar pe sensul către terminalul ,,Piaţa Presei Libere” se va opri astfel: pe Str. Braşov, în staţiile liniilor 105, 173 şi 221, precum și în noile staţii ,,Oprire”, situate după intersecţia cu Drumul Taberei – ramura de nord, respectiv
înainte de Bd. Timişoara; pe Str. Virtuţii, în noua staţie ,,Oprire”, amplasată după intersecţia cu Bd. Uverturii, apoi în staţiile liniei 178; pe Şos. Crângaşi, în staţiile liniei 178; pe Str. Turda, în noua staţie ,,Oprire”, amplasată după Pasajul Grant; pe Bd. Mareşal Alexandru Averescu, în noua staţie ,,Oprire”, amplasată după intersecţia cu Bd. Ion Mihalache; pe Bd. Mărăşti, în noua staţie ,,Oprire”, amplasată după intersecţia cu Str. Alexandru Constantinescu, apoi în staţiile liniei 330; în terminalul Piaţa Presei Libere, în staţiile liniei 449.