Răsturnare de situaţie teribilă! S-a aflat de ce COVID-19 ucide şi tinerii fără probleme medicale. Explicaţia medicilor pentru această „anomalie”

De: T.S
Publicat: 07/04/2020 | 11:59

Coronavirusul reprezintă și acum o mare enigmă pentru cercetătorii din întreaga lume care caută în continuare să înțeleagă virusul și mai apoi să facă un vaccin.

Faptul că cea mai mai expusă categorie la COVID-19 sunt vârsnicii este unul din lucrurile pe care oamenii de știință o știu cu siguranță.

Rata deceselor în rândul bătrânilor este mult mai mare decât în cazul persoanelor tinere. Cu toate acestea, există multe cazuri de pacienți tineri cu o stare de sănătate bună care au murit din cauza coronavirusului.

Exemplul din SUA

Încă de la începutul pandemiei din SUA, țara cu cel mai mare număr de infectări la nivel global, cifrele au arătat că 18% dintre pacienţii confirmaţi pozitiv aveau vârste între 45 şi 54 de ani, iar 29% aveau între 20 şi 44 de ani.

Dintre cei care au fost spitalizaţi, 18% au avut vârste cuprinse între 45 şi 54 de ani, iar 20% au fost între 20 şi 44 de ani.

Tinerii sunt mult mai puţin susceptibili să moară, dar există cazuri izolate, ceea ce creează un model neobişnuit. Dr. Anthony Fauci, medic şi imunolog american, fost director al Institutului Naţional de Alergii şi Boli Infecțioase, spune că acest tipar face din COVID-19 o „boală neobişnuită”.

„Sunt fascinat de modul în care această boală acționează în organism. Sunt multe persoane care par să se simtă bine şi apoi brusc suferă insuficienţe respiratorii şi apoi mor”, a spus acesta.

Diferențele care contează

În același timp, cercetătorii încearcă să studieze diferenţele dintre persoanele care prezintă simptome uşoare şi cei care ajung să moară.

Tiparele neobişnuite ar putea fi cauzate de genele noastre. De exemplu, o posibilitate este o variaţie în gena ACE2,  o enzimă care se ataşează de suprafaţa exterioară a celulelor din plămâni şi inimă.

Imunologul Dr. Philip Murphy de la Institutul Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase a transmis că „variaţiile genei ACE2 care modifică receptorul ar putea face ca virusul să ajungă în celulele pulmonare mai uşor sau mai greu”.

Oamenii de ştiinţă urmăresc şi felul în care sistemul imunitar răspunde la virusuri şi bacterii. La unii oameni tineri, un sistem imunitar foarte reactiv ar putea duce la o reacție inflamatorie masivă ce poate copleşi plămânii şi alte organe.