După decesul lui Silviu Prigoană, s-au născut mai multe controverse, una dintre ele fiind legată de averea omului de afaceri. În spațiul public au apărut mai multe ipoteze, iar una dintre ele a luat prin surprindere pe toată lumea. Se pare că fostul politician ar fi trecut totul pe numele unei singure persoane.
Silviu Prigoană s-a stins din viață la doar 60 de ani în urma unui infarct miocardic. Afaceristul se afla la un restaurant din Brașov atunci când s-a produs tragedia. Apropiații nu s-au așteptat ca fostul politician să plece dintre noi atât de devreme, iar moartea lui a lăsat multă durere în sufletele celor care l-au cunoscut. Totuși, decesul său a creat și controverse, inclusiv legate de modul în care a fost împărțită averea.
Silviu Prigoană nu ar fi lăsat un testament. În schimb, omul de afaceri ar fi trecut toată averea pe numele fiului său, Honorius Prigoană, potrivit România TV. În acest caz, ceilalți trei copii, Silviu, Maximus și Eduard, nu ar avea niciun drept la bunurile fostului politician.
Avocatul Andrei Lazăr a explicat cum decurg lucrurile într-un astfel de caz. Ceilalți copii ai lui Silviu Prigoană pot deschide succesiunea doar în cazul bunurilor care se aflau pe numele omului de afaceri înainte de a-și pierde viața.
„Dacă toate au fost trecute pe numele lui Honorius înseamnă că el este proprietar, iar toate aceste bunuri nu mai intră la masa succesorală a defunctului Prigoană. Dacă mai sunt bunuri pe numele defunctului, atunci intră în masa succesorală. Deci lucrurile sunt foarte clare din această perspectivă.
Dacă averea a fost înstrăinată de către defunct către unul din copii, în cazul nostru Honorius, el este proprietar, iar bunurile, casa, alte imobile sau firme, ce i-a transferat, încă nu știm, sunt în proprietatea lui.
Ceilalți primesc ceea ce a mai rămas în patrimoniul defunctului la acest moment. Există posibilitatea ca unul dintre copii să facă o acțiune prin care să încerce să desființeze actele făcute în timpul vieții de către defunct. Dar dacă au fost înstrăinate, sunt în proprietatea fiului care este în viață.”, a declarat avocatul Andrei Lazăr pentru sursa menționată mai sus.
În urmă cu mai mult timp, Silviu Prigoană a mărturisit că le-a dat deja copiilor ceea ce li se cuvine, încă din timpul vieții. Afaceristul a luat această decizie tocmai pentru a nu exista divergențe după decesul lui.
„Averea trebuie împărțită în timpul vieții la copii, trebuie să le dai ce merită. Să nu se ajungă în situația în care au ajuns frații Dolănescu. E umilitor pentru frați, după ce un părinte dispare, să te duci pe la tribunale și să împarți toată averea pe la avocați.
Copiii nu trebuie să-și dorească moartea părinților! Eu știu cazuri, copii care au deja 50 de ani, cu părinți bărtrâni foarte bogați, cărora le doresc moartea! Bă, nu mai moare tata să-l moștenesc?!
Văzând la alții, am tăiat de la rădăcină chestia asta, am dat copiilor mei ce li se cuvine. Totul, prin note testamentale, bunuri mobile, și fiecare copil al meu a avut a patra parte din munca mea”, a declarat Silviu Prigoană, cu mai mult timp înainte să moară, conform Starpopular.ro.