Cazul mamei şi fiicei găsite moarte în casă, în Braşov, după doi ani de la deces ia o întorsătură neaşteptată. Cu toate că un vecin a sunat la 112, cadavrele ar fi fost descoperite de doi hoţi, informează romaniatv.net.
Vecinul ar fi intrat în locuinţă fiindcă a remarcat în ultima vreme că geamurile, uşile şi chiar poarta fuseseră forţate. El a intrat pentru a vedea dacă e vorba de hoţi.
„În momentul când au fost să închidă uşile, au fost şi sus să vadă şi atunci au văzut cele două cadavre”, a spus un vecin. „Am înţeles că era una pe jos şi mamă-sa era pe o canapea…”, a mai declarat acesta.
Cele două femei ar fi murit intoxicate cu gaz, potrivit primelor cercetări. Mama şi fiica ar fi fost descoperite atât de târziu deoarece vecinii ştiau că nu locuieşte nimeni în respectiva casă fiindcă proprietarii se mutaseră demult în Ungaria. Vecinii îşi amintesc că în urmă cu doi ani şi jumătate, femeile au venit în vizită în România şi au stat o vreme. Au curăţat curtea şi au făcut mici reparaţii. La un moment dat n-au mai fost văzute. iar oamenii şi-au imaginat că au plecat înapoi în Ungaria, aşa că nu s-au alertat.
„Asta pare foarte ciudat, se întrebau şi poliţiştii «băi, dar nimeni n-a ştiut?». Nimeni nu s-a gândit că e cineva în casă în primul rând şi în al doilea rând părea totul de izbelişte pe aicea”, a spus un vecin al victimelor.