Răsturnare de situație în cazul lui Culiță Sterp! Manelistul se afla și sub influența drogurilor în noaptea accidentului
Cazul lui Culiță Sterp s-a complicat! Celebrul cântăreț este cercetat în prezent pentru conducere sub influența drogurilor, pe lângă conducerea sub influența alcoolului, trecerea pe roșu și fuga de la locul accidentului. Anchetatorii au confirmat faptul că se afla şi sub influenţa substanțelor interzise în momentul în care a produs accidentul din Cluj-Napoca.
După accidentul în care a fost implicat, artistul a fost verificat, iar pe moment oamenii legii au stabilit că manelistul Culiţă Sterp se afla sub infuența alcoolului. Astăzi, anchetatorii au primit raportul toxicologic care ar fi arătat că manelistul se afla şi sub influenţa drogurilor.
Potrivit informațiilor apărute, analizele de sânge nu ar fi indicat prezența substanţelor interzise, însă rezultate pozitive la marijuana ar fi ieşit în urină.
„Ca urmare a cercetărilor derulate de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în baza probatoriului administrat, respectiv a confirmării prezenței substanțelor psihoactive de către instituția abilitată, în cazul conducătorului auto în vârstă de 30 de ani, din județul Hunedoara, a fost dispusă extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, se arată în comunicatul oficial.
Pe lângă controlul judiciar şi obligaţiile impuse de procuror, Culiţă Sterp a primit o amendă în valoare de aproape 2.500 lei şi a rămas şi fără permis de conducere pentru 30 de zile.
De ce se grăbea artistul să ajungă acasă. Victoraș Micula a dezvăluit adevăratul motiv
Victoraș Micula este foarte activ pe rețelele de socializare, acolo unde își petrece o mare parte din timp. Milionarului dezbate cu cei care îl urmăresc tot felul de subiecte și bineînțeles nu avea cum să îl ignore pe cel care a ținut prima pagină a ziarelor în ultima săptămână.
Astfel, acesta a explicat care ar fi fost, de fapt, „adevăratul” motiv pentru care Culiță Sterp mergea cu viteză spre casă.
„Culiță, săracul, a avut accidentul din cauza unei soții care l-a tocat la cap. «Trebuie să fii acasă, hai acasă, hai acasă» Și de multe ori, femeile au o putere diabolică asupra bărbaților”, a declarat Victoraș Micula pe contul său de TikTok, într-un live.
Culiță Sterp a fugit de oamenii legii, după accident
Reamintim faptul că artistul Culiță Sterp a provocat un grav accident rutier, în centrul orașului Cluj Napoca, în noaptea de miercuri spre joi. Artistul se afla sub influența alcoolului și, nu a ținut cont de culoare semaforului, intrând pe culoarea roșie în intersecție, acolo unde a lovit un alt autoturism.
Imediat după impact, Culiță a fugit de la locul accidentului, și s-a ascuns într-o toaletă ecologică din curtea unui șantier.
Poliţiştii Biroului Rutier l-au reținut pe Culiță Sterp, pentru 24 de ore.
„Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie.
Bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive”, a transmis IPJ Cluj, pentru libertatea.ro.