Răsturnare de situaţie în cazul Gabrielei, fetiţa de 4 ani care a murit după ce a consumat peşte de Florii! Se schimbă tot ce se ştia
Răsturnare de situaţie în cazul Gabrielei, fetița în vârstă de 4 ani din Călărași care a murit în urma consumului de pește de Florii. Ultima analiză vine cu informații noi în acest caz, iar rezultatul schimbă tot ce se știa. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Călărași a venit cu noi detalii.
O tragedie s-a abătut peste o familie din Călărași, în ziua de Florii. Au achiziționat pește de la un magazin, aliment pe care familia l-a consumat ulterior. În urma consumului său, Gabriela, o fetiță de doar patru anișori, s-a stins din viață. Bunica fetei a intrat în stop cardiorespirator, după ce a aflat vestea tragică.
Au fost ridicate probe atât din magazinul de unde a fost cumpărat peștele, cât și din casa familiei din județul Călărași. Rezultatul analizelor efectuate de DSVSA Călărași – Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor au fost făcute publice.
Răsturnare de situaţie în cazul Gabrielei – ce a transmis DSVSA Călărași, după decesul micuței de 4 ani
Răsturnare de situație în cazul Gabrielei! Micuța în vârstă de 4 ani a consumat din peștele congelat achiziționat de familie din magazin. La scurt timp, o tragedie avea să se abată asupra familiei din județul Călărași. Minora a decedat subit în locuință, sub ochii familiei. La scurt timp de la aflarea acestei vești triste, bunica fetiței a intrat în stop cardiorespirator.
DSVSA Călărași a emis public comunicatul în urma analizelor de laborator efectuate asupra produselor cumpărate de la magazinul din sat. Conform datelor, rezultatele sunt neașteptate. În urma probelor prelevate din cele două locații, s-a constatat faptul că nu au fost descoperite bacterii în mâncarea din magazin, însă s-au descoperit bacterii din clasa Enterobacteriaceae în cea din locuință.
„Pe probele prelevate din magazinul alimentar, pește congelat și mici, pentru determinarea de agenți cauzatori de toxiinfecții alimentare E.coli, Salmonella spp, Listeria monocytogenes, Stafilococi coagulazopozitivi, Enterobacteriaceae rezultatele sunt negative.
În ceea ce privește rezultatul pe probe prelevate de inspectorii DSVSA Călărași din alimentele preparate, găsite la domiciliu familiei în data de 29.04.2024 rezultatele sunt negative privind detecția de E.coli, Salmonella spp, Listeria monocytogenes, Stafilococi coagulazopozitivi.
În probele prelevate la domiciliul familiei, din peștele si carnea preparate în casă, au fost identificate bacterii din clasa Enterobacteriaceae, peste limita admisă. Frecvent, se constată o creștere a Enterobacteriaceelor in cazul condițiilor improprii de manipulare și pregătire a produselor alimentare”, se arată în comunicatul DSVSA Călărași.
Sursă foto: capturi video YouTube, Pexels