Răsturnare de situație în cazul Elenei Lasconi. A apărut imaginea-cheie cu fosta vedetă PRO TV care face lumină în cazul care i-a scindat familia
În urmă cu doar câteva zile, Elena Lasconi a devenit protagonista unui scandal de proporții, ce a fost generat de faptul că aceasta a făcut public că a votat „DA” la referendumul pentru familie din 2018. Afirmația primarului din Câmpulung Muscel i-a adus numeroase critici, iar printre vocile cele mai vehemente a fost chiar a fiicei sale, Oana. Din cauza întregului scandal, Elena Lasconi s-a retras de pe listele USR pentru europarlamentare, însă, recent, un detaliu-cheia a ieșit la iveală și poate răsturna întreaga situație.
Afirmația Elenei Lasconi în legătură cu votul său de la referendumul pentru familie din 2018 a stârnit numeroase reacții. Fosta vedetă Pro TV a fost aspru criticată atât de unii colegi de partid, cât și de unii susținători, însă lovitura finală a venit chiar din partea fiicei sale. Toate acestea nu au rămas fără ecou, iar imediat președintele USR, Cătălin Drulă, a transmis că i-a cerut Elenei Lasconi să se retragă din campania pentru europarlamentare. La scurt timp după această declarație a venit și comunicatul oficial al Biroul Național al USR. Însă, acum, o imagine-cheie a apărut și este posibil să răstoarne totul.
A votat sau nu Elena Lasconi la referendumul pentru familie
Declarația conform căreia susține familia tradițională a aruncat-o pe Elena Lasconi într-un scandal de proporții și i-a adus eliminarea de pe listele USR pentru europarlamentare. Însă, deși aceasta a susținut că a votat „DA” la referendumul pentru familie, realitatea pare să fie alta.
Cei interesați de subiect au săpat adânc pe rețelele sociale și au descoperit o fotografie-cheie, care pare să infirme declarația făcută de Elena Lasconi. Mai exact, pe profilul de Instagram a primarului din Câmpulung Muscel există o postare din anul 2019 care o contrazice. În fotografia postată pe data de 26 mai 2019, fosta vedetă Pro TV arată că a votat la alegerile parlamentare, însă un detaliu interesant a fost observat.
De pe spatele buletinului Elenei Lasconi pare să lipsească însă ștampila de la referendumul pentru familie, care a avut loc în perioada 6-7 octombrie 2018. De asemenea, o altă fotografie cu spatele buletinului a fost postată de aceasta după alegerile prezidențiale din 2019, iar situația este aceeași. Acest detaliu a nedumerit multă lume, însă Elena Lasconi nu a reacționat până acum.
Oana Lasconi: „S-a dovedit a fi o homofobă. Sunt dezgustată”
Declarațiile făcute de Elena Lasconi au generat o reacție neașteptată din partea fiicei acesteia. Într-un mesaj postat pe Instagram, tânăra și-a criticat dur mama și s-a declarat „dezgustată” de alegerile făcute de aceasta.
„Sunt aici să vorbesc despre mama mea, Elena Lasconi, candidat USR la europarlamentare. Am citit știrile de astăzi, însă sunt în continuare în șoc și absolut dezgustată să aflu că mama mea a votat «DA» la referendumului Coaliției pentru Familie pentru a susține așa-zisa familie tradițională între un bărbat și o femeie.
Nu pot să descriu durerea pe care o simt nu numai ca fiica ei, însă și ca un membru al acelei comunități. Sunt absolut dezgustată, dezamăgită și șocată. Nu-mi vine să cred că persoana pe care am susținut-o în cariera ei politică s-a dovedit a fi o homofobă. Nu am cuvinte.
Nu m-aș fi așteptat la așa ceva niciodată, nu m-aș fi așteptat ca ea să fi militat vreodată pentru drepturi egale. Nu a părut vreodată pasionată de acest subiect, însă sunt șocată să aud că a votat «DA» pentru modificarea Constituției într-un mod jegos și discriminatoriu”, au fost o parte din declarațiile făcute de Oana Lasconi.