Noi detalii cu privire la măcelul în care un tânăr de 23 de ani a murit! Răsturnare de situație! Rudele fugarului din Ieud au făcut clarificări importante! De la ce a pornit totul, de fapt?
Daniel Tomșa a avut parte de un sfârșit tragic. Tânărul de 23 a fost înjunghiat în fața unei mănăstiri din Ieud, județul Maramureș, totul în urma unui conflict spontan. Tragedia a avut loc în ajunul Bobotezei. Alți trei tineri au fost duși de urgență la spital și au fost operați.
Polițiștii au reușit să îl prindă pe cel de-al patrulea suspect, asta după ce a fost convins de familie să se predea. Bărbatul le-a dezvăluit rudelor cum s-a întâmplat totul! Ar fi existat și amenințări înainte de conflict! Ba chiar mai mult, cearta ar fi izbucnit din cauza substanțelor interzise.
„Am discutat cu el și mi-a spus cum s-a întâmplat. Am sunat la poliție și le-am spus să vină că se predă. Au venit trei polițiști și l-au luat. I-am spus să spună doar adevărul în fața anchetatorilor. Nouă ne-a spus că a vrut să ia două pliculețe de cristale de la unul de aici. Apoi s-a răzgândit că nu mai ia. De aici a izbucnit totul. S-au amenințat prin mesaje pe Facebook. S-au sunat audio și video și chiar și-au trimis mesaje audio de amenințare. Acolo și-au dat întâlnire”, au declarat rudele fugarului pentru vasiledale.ro.
Citește și: Sfârșit tragic pentru o româncă din Italia! Elisa Ștefania, ucisă într-un mod cumplit de soțul ei
Potrivit dezvăluirilor făcute de rude, conflictul a început din cauza drogurilor. Apropiații încearcă să îi ia apărarea suspectului și nu îl consideră „criminal”, asta pentru că nu s-a stabilit încă ce s-a întâmplat acolo cu exactitate. Oamenii legii se ocupă în continuare de cercetări pentru a afla noi detalii despre tragedia care a șocat România.
„Vânzătorul a trimis săgețile și ăștia practic s-au apărat. Nu spun că e un lucru bun că s-a întâmplat tragedia asta. Dar și imaginea noastră este făcută praf. Nu poți să spui că este criminal. Încă nimeni nu știe ce s-a întâmplat acolo, care cum a lovit și care cu ce. Organele vor stabili acest lucru. Pe Facebook suntem înjurați, dar nu știm care dintre ei a comis crima (…) Totul a plecat de la droguri. Iar asta trebuie să dea de gândit autorităților”,a transmis familia suspectului.