Astăzi, la Tribunalul din Olt, are loc un nou termen în procesul crimelor de la Caracal, ale căror principal suspect este Gheorghe Dincă. Bărbatul va trebui să mărturisească astăzi ce s-a întâmplat cu Alexandra Măceșanu. Ce a spus el în declarațiile anterioare despre cele două victime?
Miercuri, 11 mai 2022, Gheorghe Dincă, cel care este acuzat că a răpit, sechestrat, violat şi ucis două adolescente va continua mărturia începută la termenul trecut, când a povestit ce s-ar fi întâmplat cu prima victimă, Luiza Melencu.
În dosarul penal al „Crimelor de la Caracal“, așa cum este acesta cunoscut în spațiul public, martorii propuși au fost deja audiați, fiind acum rândul inculpatului Gheorghe Dincă să-şi susţină versiunea înainte de verdictul judecătorilor.
În prezent, acesta este acuzat de către procurorii DIICOT că a răpit, sechestrat, violat şi omorât două adolescente, arzându-le trupurile într-un butoi din curtea casei sale. Menționăm faptul că aceasta este versiunea pe care Gheorghe Dincă a relatat-o în declarațiile anterioare, potrivit Adevărul.
Acesta, însă, şi-a schimbat declaraţia la trimiterea dosarului penal în judecată, probabil considerând că nu există probe suficiente pentru a fi condamnat pentru toate infracțiunile enumerate anterior.
La acest moment, Dincă susţine ferm că nu le-ar fi omorât pe Luiza Melencu și pe Alexandra Măceșanu, ci că din casa lui acestea ar fi fost „furate“ de o femeie misterioasă şi de complicele său, scrie Adevărul.
Amintim faptul că, la termenul precedent, Gheorghe Dincă a povestit ce s-a întâmplat cu Luiza Melencu. El a susținut că nu a ucis-o pe tânără, adăugând că fata ar practica prostituția.
Inculpatul i-a spus doamnei judecător care se ocupă de acest caz că Luiza i-ar fi făcut cu mâna să oprească mașina, pentru a-i oferi servicii intime contra cost. De asemenea, Dincă a recunoscut că i-ar fi aruncat telefonul Luizei Melencu, iar apoi a legat-o cu propria lui curea de la pantaloni.
VEZI ȘI: APAR NOI DETALII ÎN DOSARUL CARACAL. GHEORGHE DINCĂ, SCRISOARE DE 4 PAGINI DIN ÎNCHISOARE