Răsturnare de situație în cazul Alexandrei și al lui Răzvan, adolescenții găsiți morți în cariera de piatră de la Tulcea. Familiile lor s-ar fi opus relației

Publicat: 09/01/2025 | 21:30

Un caz șocant a zguduit comunitatea din Tulcea. Doi adolescenți, Alexandra, în vârstă de 14 ani, și Răzvan, 15 ani, au fost găsiți fără viață pe un câmp, la patru zile după ce au fost dați dispăruți. În cazul morții acestora a fost luată în calcul ipoteza sinuciderii, căci părinții nu erau de acord cu relația lor. Însă, în anchetă au intervenit și cei de la DIICOT, după ce tatăl vitreg al băiatului a vorbit despre consumul de droguri. Consumaseră sau nu adolescenții substanțe interzise?

Cei doi adolescenți au dispărut în data de 4 ianuarie, iar imediat după ce părinții au sesizat poliția, autoritățile au demarat căutările. După zile de investigații și verificări ale camerelor de supraveghere, polițiștii au refăcut traseul adolescenților, care i-a condus la cariera Medgidia, o zonă periculoasă situată în afara municipiului Tulcea. Din păcate, adolescenții au fost găsiți fără viață.

(CITEȘTE ȘI: Alexandra și Răzvan au fost găsiți morți. Prima ipoteză a anchetatorilor)

Consumaseră sau nu adolescenții substanțe interzise

Potrivit detaliilor din anchetă, Alexandra și Răzvan ar fi murit în aceeași zi în care au plecat de acasă, pe 4 ianuarie. Anchetatorii iau în calcul varianta unei sinucideri, după ce adolescenții s-ar fi aruncat de la o înălțime de 50 de metri. Aceștia ar fi ajuns la carieră cu ajutorul unui taxi, spunând șoferului că merg să facă un grătar. De asemenea, există ipoteza unui accident, având în vedere că zona este extrem de periculoasă.

După ce tatăl vitreg al lui Răzvan a vorbit despre consumul de droguri, DIICOT a intrat pe fir și a făcut mai multe cercetări.

„Cu droguri și cu asta s-a întâmplat și cu ce au făcut, că nici psihologii nu îți dau voie să îți duci copilul unde trebuie”, a declarat bărbatul.

În ciuda speculațiilor, surse din anchetă confirmă că adolescenții nu erau drogați în momentul tragediei. Astfel, ancheta este gestionată de procurorii criminaliști, iar ipoteza principală rămâne sinuciderea.

Relația dintre Alexandra și Răzvan ar fi fost un motiv de conflict între ei și familiile lor, potrivit surselor din anturaj. Părinții nu erau de acord cu povestea de iubire adolescentină, așa că principala ipoteză în acest caz este că adolescenții au recurs la gestul extrem motivați fiind de iubirea lor interzisă.

(VEZI ȘI: S-a sinucis de frica BAC-ului! Un adolescent din Tulcea și-a pus capăt zilelor: ”Mintea nu mă mai lasă”)

This browser does not support the video element.