Cireşele provenite din Turcia şi etichetate greşit, prezentat pe Facebook de un cumpărător, au fost retrase definitiv de la vânzare întrucât conţineau peste limita admisă un alt pesticid decât cele înscrise pe etichetă, respectiv dimetoat, care este considerat nociv.
Deşi s-a dovedit că era vorba despre o etichetare greşită, iar documentele de proveninenţă ale fructelor menţionau că acestea nu au fost supuse unui tratament chimic, produsele fiind retrase temporar de la vânzare, analize realizate de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti au stabilit că a fost depăşită limita maximă admisă pentru pesticidul dimetoat.
De asemenea, au fost făcute teste şi pentru substanţele înscrise pe eticheta greşită, respectiv imazalil şi thiabendazole, stabilindu-se că valorile sunt „nedectabile”.
Carrefour susține că ambalajul cireșelor a fost greșit etichetat
”Vă comunicam faptul ca produsul respectiv a fost retras de la raft. Ne-am adresat furnizorului pentru informații suplimentare și ne-a comunicat următoarele aspecte: din cauza unei regretabile erori umane, informațiile de pe etichetele produsului erau eronate, operatorul furnizorului însărcinat cu tipărirea lor folosind un alt șablon de etichete, destinat unui produs de citrice. De asemenea, precizam faptul ca produsul nu reprezenta niciun pericol pentru consumul uman și respecta în totalitate standardele de calitate prevazute de lege, conform declarației de conformitate provenita de la furnizor. Ne cerem scuze pentru incident și vă asiguram ca acesta este un caz izolat, importanța pe care o acordam afișării corecte a etichetelor aplicate pe produse fiind foarte mare” a precizat Carrefour într-un comunicat.