Antonia și Alex Velea trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de 11 ani. Au împreună doi copii, pe Akim (6 ani) și Dominic (8 ani), iar cântăreața mai are o fetiță, pe Maya (12 ani), din prima căsnicie. Lucrurile par să meargă ca pe roate în familia artistei, însă mulți sunt cei care se întreabă când au de gând să facă pasul cel mare.
Antonia și Alex Velea sunt împreună de 11 ani, au doi copii, însă nu s-au căsătorit până acum. În familia lor totul merge ca pe roate, sunt foarte fericiți împreună, dar, se pare că, nu au de gând să oficializeze relația prea curând. Deși existau, la un moment dat, zvonuri potrivit cărora cei doi urmează să-și pună pirostriile, acest lucru nu s-a întâmplat până acum.
Antonia a vorbit, de curând, despre o posibilă nuntă cu Alex Velea, dorind să clarifice lucrurile. Vedeta susține că nu actul în sine îi ține împreună, mai ales că ei au o relație solidă, bazată pe iubire și încredere.
„Având în vedere că suntem de aproape 11 ani împreună, e clar că nu actul în sine a fost esențial pentru noi, ci să avem o relație solidă, bazată pe iubire, respect și să avem o familie frumoasă”, susține Antonia, potrivit Unica.ro
Antonia are o relație specială cu fiica ei, Maya. Cântăreața a fost separată de fetița ei ceva timp, după ce a divorțat de fostul soț, Vincenzo Castellano, iar copila a rămas în grija tatălui. Cu timpul, lucrurile s-au rezolvat și au intrat pe făgașul normal. Antonia și Alex Velea au fost de multe ori în vizită, în Italia, să o vadă pe Maya, și de fiecare dată au împărtășit imagini emoționante fanilor, pe rețelele de socializare.
Fetița se înțelege foarte bine cu cei doi frați ai ei, Akim și Dominic, iar de fiecare dată când sunt aproape, petrec timp de calitate împreună. De curând, Antonia a mărturisit cum stau lucrurile acum între ea și fiica ei.
„Avem o relație foarte bună, apropiată, îmi doresc ca pe lângă mama ei, să fiu și prietena ei”, a mai spus cântăreața pentru sursa citată.