Europarlamentarul Rareș Bogdan a cerut Guvernului României să redeschidă bisericile cât mai repede posibil, după starea de urgență se va încheia.
Rareș Bogdan s-a declarat o persoană religioasă și a precizat are „nevoie să mă duc la sfânta mânăstire”.
„Preoții vor înțelege și vor face slujbe afară, dar oamenii au nevoie de Dumnezeu, așa cum am avut nevoie de hrană alimentară și așa cum marile lanțuri de hipermarket au făcut profituri colosale.
Apropo, îi invit să dea la căminele de copii și de bătrâni, pentru că au făcut niște profituri uriașe toate marile lanțuri de cash and carry, supermarket, hipermarket – cred că avem nevoie și de hrană spirituală și e momentul în care să ni se permită să mergem și la sfânta biserică, să mergem să ascultăm slujba măcar în fața bisericilor.
Eu am nevoie să mă duc la sfânta mănăstire, am nevoie să mă duc la sfânta biserică fără frică, fără teamă și alături de mine sunt milioane și milioane de români”, a declarat Rareș Bogdan la B1TV.
Totodată, europarlamentarul susține că după 15 mai românii vor avea nevoie să fie aproape de biserică. „România, pentru că a trecut prin acest moment, are nevoie de apropierea de sfânta biserică, indiferent cum se numește ea.
Cred că printre primele centre care trebuie deschise, printre primele lăcașuri, printre primele instituții, cred că bisericile, indiferent de religie, trebuie să-și deschidă porțile în fața credincioșilor, pentru că de-a lungul istoriei noi am rezistat cu bunul Dumnezeu și cred că avem nevoie în continuare să ne raportăm la bunul Dumnezeu”, a mai spus prim-vicepreședintele PNL.
Ordonanța militară numărul 2, adoptată pe 21 martie, a prevăzut măsuri stricte ca preoții să poată oficia slujbe online, din biserică, fără enoriași”.