Tudor Sisu a ajuns in mainile politistilor, care l-au prins ieri-dimineata in casa prietenei sale. Cantaretul a fost dus in arestul Politiei Capitalei, de unde urmeaza sa fie transferat la un penitenciar pentru a-si ispasi pedeapsa de patru ani de inchisoare. Cea care l-a ascuns pe Sisu risca si ea inchisoarea, daca autoritatile o vor pune sub acuzare pentru favorizarea infractorului.
Cantaretul a fost gasit intr-un apartament din Capitala de politistii de la Serviciul Urmariri, dupa ce sambata a fost dat in urmarire. Sisu are de executat patru ani de inchisoare pentru trafic si consum de droguri, sentinta care a fost pronuntata joi. El nu s-a grabit sa ajunga din nou in penitenciar si a tras cat a putut de timp, ascunzandu-se in casa prietenei sale de politistii care il cautau. Pentru ca a fost gasit pe proprietatea ei, femeia poate fi acuzata de favorizarea infractorului, care se pedepseste cu inchisoare de la trei luni pana la 4 ani. Potrivit avocatului Mihai Rapcea, prietena rapperului poate fi trasa la raspundere pentru asa ceva doar daca „se dovedeste ca a stiut ca Sisu era urmarit, ceea ce este destul de dificil”. In momentul retinerii, artistul nu a opus rezistenta. El a declarat ironic jurnalistilor care l-au intrebat daca va mai compune vreo piesa in inchisoare ca va cauta „oameni cu caracter”, pe care nu i-a gasit afara, acolo unde a fost „turnat de prieteni”.